LaRevista – priveste lumea altfel
De aproape trei ani ma delectez cu interviuri speciale, interviuri ale unor personalitati cunoscute din lumea artelor, teatrului, din lumea mondena autohtona sau de peste hotare. Sunt interviuri cu suflet, cu miez, realizate cu interes real pentru persoana de dincolo de reportofon.
Cine este autoarea acestor interviuri? Corina Stoica este una din jurnalistele care fac onoare acestei meserii iar lucrul acesta se simte in tot ceea ce face. Am cunoscut-o prin intermediul blogului sau personal, Nu doar cuvinte, unul din primele bloguri descoperite de catre mine acum trei ani, atunci cand am aflat despre existenta acestui mijloc de exprimare si comunicare. De atunci nu am renuntat sa o urmaresc, sa ii las cateva cuvinte, prietenia s-a legat intre noi si bucuria de a comunica ne-a insotit si ne insoteste de fiecare data.
Am aflat din discutiile noastre si din destainuirile ei ca avea un vis. Un vis ce parea nu tocmai usor de realizat, un vis in calea caruia stateau destule piedici. Dar, ca pentru orice vis puternic, a venit o zi in care acesta s-a implinit.
Visul realizat al prietenei mele de suflet se numeste LaRevista. Este o publicatie online pe care o asteptam de multa vreme, o publicatie in care sunt sigura ca voi gasi de fiecare data informatii interesante, interviuri inedite, stiri despre personalitati din tara sau de peste hotare, despre oameni care au cu adevarat ceva de spus in peisajul social si cultural al zilelor noastre.
Va invit sa va abonati cu cea mai mare incredere la aceasta publicatie online, sa va faceti un obicei din a citi zilnic sau, cel putin saptamanal, aceasta revista care “priveste lumea altfel” decat am fost obisnuiti in ultima vreme sa o facem. Mai multe nu va spun despre subiectele abordate, va las sa descoperiti singuri in paginile online ale revistei.
Draga Corina, imi place din tot sufletul ceea ce ai realizat. Stiu cata truda si cata speranta se ascund in spatele acestei publicatii online. Eu iti doresc ca numele LaRevista sa devina foarte cunoscut in lumea virtuala, sa devina un punct de reper pentru cei ce vor sa se delecteze si sa se informeze cu stiri adevarate, cu informatii utile si placute. Iti doresc din toata inima succes si o primavara plina de realizari si impliniri!