Duzina de cuvinte – Nebuna avalansa

Am ajuns, pe nesimtite, pe nestiute, in doimea de luna a lui Septembrie. 

Opinii peste opinii se scurg pe toate canalele deschise ale lumii astea moderne,  ne asalteaza fie ca vrem fie ca nu vrem sa le aflam.

Comentatori atinsi de muze nu tocmai agreabile isi dau cu parerea despre subiectele zilei, despre cine cu cine, despre vini mai mult sau mai putin masurabile. Nu platesc vama bunului simt, nu au a da socoteala nimanui, nici macar lor insile. Uneori imi pare ca nimeni, nicicand, numai are ac de cojocul lor.

Traim intr-o lume ireal de zbuciumata, de haotica, o lume in care bucuriile si tristetile alterneaza de-a valma, fara a  mai da ragaz unui zambet sau unei lacrimi sa fie vii, sa exprime ceva. Totul e grandios, totul e senzational, totul e privit cu o lupa imensa.

Sa privesti lumea la nivel miniatural, sa te apleci asupra unui fir de iarba, asupra unui melc sau unei gaze, ar deveni  chiar un fapt divers daca nu ar parea un gest desuet, desprins din alta lume. Sa admiri minute in sir cum un fluture isi indeplineste firestile meniri , cum fecundeaza o miraculoasa floare pentru a implini minunea vietii, a renasterii, te face sa pari din alta lume, venit de pe un nor de soare si de de vis.

Sapte zile din sapte se trambiteaza stiri de ultima ora, se anunta evenimente spectaculoase, lipsite insa de esenta, de continut, de trairi si de uman.

Ca o nomada ce am fost o vara intreaga, ca fire calatoare ce ma aflu si ma stiu, m-am ferit zi dupa zi, clipa de clipa, de avalansa asta nebuna, de aiureala asta ce se cheama azi mass-media. In lumea mea, printre prietenii mei, printre piticii intalniti in cale alaturi de piticul meu, incerc a nu uita sa rad, sa plang, sa traiesc clipa, sa o simt, sa o pipai.

A devenit insa din ce in ce mai greu sa inalti ziduri de nestiinta, de neaflare. Tavalugul asta ma prinde in el neconditionat. Nu ma intreaba nimeni daca vreau sa aflu, daca vreau sa stiu. Pur si simplu aflu si stiu. Si ma cutremur, si ma-nfior, si ma scutur si imi privesc lumea si ma intorc la zambete, la copii, la flori, la culori, la frumos si la speranta.

Pentru ca eu tot mai cred in bine, in frumos, in iubire si in speranta. Si atata timp cat mai sunt oameni care cred in acestea toate avalansa asta neagra isi va pierde puterea si va deveni un biet val intr-un pahar cu apa. Intr-o zi….