Impresii de Gala SuperBlog

Emotii. Nu pentru intalnirea cu oamenii ci pentru drum. Lung si cu multe necunoscute. Dar pe rand, cu ajutorul si contributia fiecaruia din cei alaturi de care m-am pornit in aventura, necunoscutele au devenit provocari iar provocarile au avut solutii.

O fata numai suflet si inima, Claudia Patrascu, a rezolvat prima necunoscuta. Si prima noapte in Capitala pe care nu o mai vazusem de peste 8 ani. Multumiri, drag Spiridus!

Sambata dimineata o Toyota Corola plutitoare a oprit in fata mea din care patru oameni coborau si ma imbratisau primindu-ma cu  caldura. Desi nu stiam pe nici unul si nici nu il citeam inainte. Aveau sa imi devina intai tovarasi de drum, apoi companioni si mai apoi foarte dragi iar pe viitor cu siguranta prieteni ( cu detalii despre fiecare intr-un articol viitor).

 

Drumul incepe sa devina o placere, conversatiile se leaga cu usurinta, SuperBlog e subiect principal.

Ne alaturam si ne cunoastem la un binemeritat popas cu ceilalti colegi de drum. Trei masini pline cu SuperBlogeri. Multumiri Toyota si Autonom Rent a Car!

Popas la Targu Jiu pentru ca inca doua SuperBlogerite sa ni se alature. Ocazie cu care am admirat Coloana Infinitului. Pentru prima data.

Zapada incepe sa ne arate intai cate un fulg. Apoi mai multi. Mult temutul Cod Galben parea inca o gluma. Minutele zburau, la fel si kilometrii. In schimb a aparut muntele. Cu tot cu zapada. Multa. Masinile se aventureaza cu greu, soferii isi dovedesc agilitatea. Concentrarea creste. Emotiile asemenea. Inca un pic. Mai e putin. Haideti ca ajungem cu bine. Ups, am pierdut doi pasageri. Hai ca i-am recuperat.

Gata, am ajuns. Asta e statiunea, asta e Vila Alpin. Plus muuuuulta zapada.

Dar nu e timp de admirat peisajul. Gala sta sa inceapa. Comitetul de primire ne intampina cu zambete dar si cu zor. Claudia, care a stat cu sufletul la gura, (si nu numai ea) rasufla usurata sa ne vada pe toti acolo.  Nu avem timp nici sa bem un pahar cu apa. Ne schimbam in goana, lepadam hainele de drum, incercam sa ne facem cat de cat prezentabili. In maxim 5 minute. Cei de acasa sunt cu ochii pe noi si asteapta. Nu vrem sa ii lasam sa astepte.

Nu e timp de introduceri, prezentari, facut cunostinta. Ne recunoastem din priviri, ne salutam fugar. Totul se desfasoara pe repede inainte. Diplome, premii, discursuri, multumiri, glume, intrebari, raspunsuri.

Marele trofeu admirat si dorit. Marea castigatoare fericita. Si generoasa. Asa cum ma asteptam din partea Danielei. Cuvintele pe care le-a adresat Antoniei, clasata pe locul II, m-au impresionat sincer. Imbratisarea calda dintre cele doua a fost cu adevarat impresionanta. Pentru mine cel putin.

 

Desigur, ne-a onorat cu prezenta si Mos Craciun. Cum o fi ajuns el pana acolo prin zapada aia nu stiu, ca n-am vazut nici urma de sanie sau de reni. Dar am aflat ca Mosul ar fi om al muntilor si stie cararile pe acolo.

Emotiile odata trecute, sirul de pinguini mult promis face deschierea petrecerii. Ii admiram, ne bucuram ca niste copii si ne destindem savurandu-i.

Masa si dansul… despre astea mai greu sa vorbesti. Astea se traiesc. Cel putin eu nu ma pricep sa vorbesc despre petreceri. De obicei la petreceri se mananca, se bea si se danseaza. Si se mai discuta. Si s-a discutat. Mult, frumos, cu folos. Schimb de opinii, de idei, de conceptii. Fara inselatoarea (de multe ori) interpretare a cuvintelor scrise. Limbajul trupului, al ochilor si  al mainilor contribuie la limpezirea mesajului transmis. Iar mainile se strang. Si imbratisarile curg. Si bucuria cunoasterii.

Masa foarte bine organizata si din belsug. Mult belsug. Placuta surpriza. A curs si vin si bere si… dar astea nu se mai spun :). Generoase gazdele. Tot timpul intre noi, curioase sa ne cunoasca, bucuroase sa ne vorbeasca, sa ne descopere, sa ne felicite.

Muzica, dans, prietenie. Cam asa a fost petrecerea. 

Odihna, mic dejun (tot din partea gazdelor si a generosului sponsor Delaco), pentru cei mai temerari excursie in zapada pentru a se incarca cu energia de la Cruce). Pentru cei ramasi in caldura pensiunii  discutii, conversatii, glume. Lejer, la o cafea sau un ceai.

Dar si ingrijorare. Pentru drumul ce ne asteapta si pe care zapada l-a acoperit din plin. Dar vin vesti bune, localnicii si-au facut treaba, drumurile sunt desfundate. Se pare ca acolo iarna nu ii ia prin surprindere pe oameni.

Imbarcarea in masini cu regretul ca trebuie sa plecam. Iarasi drum. Iarasi emotii. Ajungem cu bine jos si ne bucuram din plin.

Lung drum. Pentru prima data am parcurs Defileul Jiului. Asa am aflat si eu ce inseamna defileul asta. 40 de km de serpentine, adrenalina si emotii cat sa ne ajunga pentru jumatate de an (cel putin mie). Dar soferii nostri priceputi si cu experienta fac fata cu bine provocarii. Si cu responsabilitate. Multumiri din plin le adresez!

Iarasi necunoscute: nu ajungem in timp util sa pot  pleca spre casa din Bucuresti. Si nu sunt singura. Dar lucrurile se aseaza. Simplu. Si cu generozitate. Gazduire mi se ofera pe loc de la o fata pe care abia am cunoscut-o. Multumiri Madalina!

Drumul de la Bucuresti spre Braila nici nu l-am simtit. Gandurile mi-au ramas inapoi, la ce am trait, am cunoscut si am invatat. Pentru ca da, am si invatat multe din aventura asta. Dar despre oameni si invataminte intr-un articol viitor.