De inceput…

va mai amintiti de scena descrisa de Ionel Teodoreanu in care protagonistul, aflat in timpul unei teze, vazandu-i pe toti asa de harnici, a fost lovit de o crunta lene incat nu a mai scris nimic desi stia? cam asa m-am simtit eu la inceputul acestui an. unde alta data eram entuziasmata de salatele ornate de mine, de copilul meu langa bradutii luminati, de prajiturile pregatite sau de aranjamentul mesei de Craciun si Revelion, anul acesta am pastrat entuziasmul pentru mine si familie. ne-am bucurat de clipa, de moment. mi-a fost lene sa mai fac poze, nu am mai avut bucuria sa le impartasesc in virtual. stiu, ar fi fost inca o salata in plus, inca un zambet in plus. stiu, s-ar fi contorizat in arhiva mea personala, spre a fi cu adevarat admirate si simtite de cei reali, de rudele pe care le avem departe si  de care ne e asa de dor.  

dar clipele s-au scurs ca o miere dintr-un borcan de relaxare. inca din prima zi dupa Craciun mi-am luat culorile aproape, mi-am luat blocul de desen si am inventat o poveste in culori cu brazi. toate felurile de brazi. unul a fost mai rasarit, mai pe simtirile mele. iar el a prins viata pe panza, in tempera. asa ca zilele acestea de vacanta si relaxare s-au scurs in liniste, joaca cu Dante, vizionare de filme romantice pana la saturatie, discutii placute si emotionante cu prieteni dragi din virtual, visari si mese stropite din belsug cu vinuri, gin si alte rasfaturi ce nu ni le ingaduim tot timpul anului. si un pic de sport, desigur. pentru a compensa lipsa altui fel e miscare. 

strazile orasului nu ne-au chemat. umiditatea din aer nu ne imbie la plimbari lungi si placute. chiar daca luminitele orasului ne zambesc, tot mai frumos e aici, la interior. 

nici planuri marete pentru noul an nu mi-am facut. le am, le-am impartasit pe bucatele in colturile in care isi gasesc locul catre cei care le inteleg sensul si le pot percepe amploarea, care ma pot sustine sau incuraja cu o vorba. panoul de vise e in lucru inca. 

bilant de an trecut nu mi-am facut. nu am de ce. rezultatele anului trecut se simt si se revarsa in zambetul meu de azi. 

cam asta a fost saptamana de vacanta ce s-a scurs cu pasi lenti, cu nopti albe si dimineti fara ceas desteptator. sunt zilele din an in care ma simt undeva intre ieri si maine, zilele din an in care imi permit sa nu ma gandesc la nimic si sa cuprind toate gandurile in ansamblul lor, in care ma simt ca intre petalele unei flori ce sta sa se deschida spre a-mi dezvalui fructul ce se va pargui in urmatoarele 365 de zile. 

bine ai venit an nou! 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.