Carte, carti si un proiect

Am spus de multe ori in scrierile mele ca, printre amintirile legate de copilarie si de sarbatoarea Craciunului se numara si acelea in care tatal meu ne cumpara carti. Craciunul mirosea întotdeauna a cuvant tiparit.

Devenita mama, la rândul meu, incerc sa transmit aceasta traditie si copilului pe care bunatatea Divina mi l-a încredintat spre modelare si îndrumare.  În cei cinci ani de cand sarbatorim Craciunul prin ochii copilului nu au lipsit cartile din cadourile de sub brad. Nici pentru el nici pentru noi, adultii.

Trebuie sa recunosc ca, pentru bugetul nostru, achizitionarea unor carti presupune o atenta chibzuinta. Poate renuntarea la altceva. De multe ori, pe cand era Dante mic, am cumparat carti care nu erau neaparat pentru vârsta lui. Dar am facut-o cu gândul ca va veni si vremea lor. Si am avut dreptate.

Când imi vad copilul cum îsi ia câte o carte si se uita curios în ea, încercând sa-i desluseasca misterele doar din imagini,  imi creste inima de bucurie.

De multe ori insa m-am gândit ca sunt si copii care nu au carti, in ale caror case multe alte obiecte sunt mai pretioase decât cartile . Nu neaparat din lipsa bugetului ci din cauza alegerilor facute de parinti.

Dar sunt, de semenea, copii ai caror parinti oricât si-ar dori tot nu le pot oferi sursa minunata de cunoastere care este cartea.

Tocmai acesti copii au nevoie de o mâna întinsa, de oameni generosi care sa le fie alaturi.

Un astfel de om este Sonia. Ea a initiat un proiect ce va prinde contur cu ajutorul celorlalti oameni dornici sa se implice.  Pentru moment implicarea inseamna doar declaratia de aderare la proiect. Sustinerea Semnului SPRE Carte.

Eu   sustin acest proiect, îl voi promova si îmi doresc, visez, ca acesta sa se propage si dincolo de mediul online.

Exista un document în care va puteti anunta intentia de participare si, de asemenea, puteti lasa câteva recomandari de carti.

Desi multe din optiunile mele sunt adaugate deja în acel document, mai sunt câteva care sunt sigura ca bucura înca copiii din ziua de azi.  Colectia Jules Verne mi se pare oricând benefica pentru imaginatia copilului. Colectia Fundatia , scrisa de Isaac Asimov este de mare actualitate si foarte potrivita. Dar la fel de potrivite cred ca sunt si carti de educatie sociala, carti despre bazele unei nutritii si alimentatii sanatoase, carti despre notiuni elementare de psihologie sau dezvoltare personala. Copiii din ziua de azi au acces la mult mai multe informatii pe diverse cai de comunicare  si înteleg mult mai multe decât intelegeam noi la vârsta lor.

semn spre carte

Înca nu am o lista cu astfel de carti dar cu siguranta vor aparea si oamenii potriviti care sa le sugereze.

Desigur, lista este lunga dar, unindu-ne fortele si gândurile, sunt sigura ca proiectul va avea viata lunga si va intra în casele în care este mare nevoie de el.

Vavaly

Scriu de peste 10 ani pe blog, promovez oameni, idei și frumos, mă bucur de viață, îmi place să mă joc iar din această joacă să ofer și altora inspirație. Dacă sunteți în căutare de creator de conținut, obiecte decorative sau bijuterii cu perle, eu sunt aici pentru voi. Ma gasiti si pe Vavalyart pe Facebook, Vavalyart si Vavaly pe Instagram.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: