Pe doua roti
Sunt unii domnule care pur si simplu nu ar putea sta locului. Tot timpul trebuie sa fie in miscare, tot timpul sa alerge catre ceva si undeva. Da, stiu, sunt invidioasa. Nu sunt o fire sportiva si pace. Sunt o fire activa dar sunt si un taur cu picioarele prea bine infipte in pamant. Nu ma urci pe mine in avion, nu ma pune pe mine pe un vapor si, mai ales, sa nu ma urci pe o bicicleta. Decat daca ma vrei julita si daca esti masochist si vrei sa te trag si pe tine dupa mine.
Bine, recunosc, vara trecuta am fost mai curajoasa si m-am urcat pe bicicleta sotului. Cu el, nu singura. Asa, ca domnisoarele, intr-o parte. Mi.a fost o frica grozava dar nu prea aveam incotro. Distanta pe care o aveam de parcurs nu imi facea cu ochiul, oboseala si caldura ma doborasera asa ca am indraznit. Ce pot sa spun? nu a fost rau. Ba chiar a fost incitant. Chiar daca viteza cu care mergeam imi dadea emotii iar inima imi tresarea la fiecare masina care trecea pe langa noi. El imi zicea ca e ok, ca ne ocolesc, sa nu imi fac griji. De unde atat. Eram tot o grija. Ba ca o sa cad. Ba ca ma scapa. Ba ca se desumfla o roata. Ba ca… Ce sa mai zic. Ca orice femeie care se respecta si vede numai prapastii in jurul ei.
Stau si ma gandesc ca, poate, daca am avea si noi drumuri ca in alte tari, piste pentru biciclisti, chestii din astea normale si moderne, poate m-as incumeta si eu sa imi iau macar o bicicleta cu trei roti. Chiar asa, s-or gasi la noi biciclete cu trei roti? Cred ca trebuie sa-l intreb pe biciclop despre asta. El trebuie sa stie. Asa cum am vazut pe la el niste biciclete cross de toata frumusetea. Tare mi-ar placea una pentru dragul meu. Sau una cu nume interesant – bicicleta merida – dar cu niste caracteristici de invidiat. Poate ca altfel ar arata si la noi parcarile. Cum am vazut prin Olanda. Unde si ministrii merg cu bicicleta la birou. Nu ca la noi cu … banii poporului motorizati.
