Ramas bun gradinita
Ultimele zile de gradinita se scurg încet, cu emotii si asteptare parca. Dupa trei ani tragem linie si câteva concluzii.
A fost frumos, a fost firesc, a fost asa cum trebuia sa fie. Nu au fost incidente, copiii au fost copii si atât. Doamnele educatoare au fost îndragite, fara exceptii sau preferinte. Ne-au tolerat cu mersul nostru târziu, cu plecarile noastre când aveam chef sau alte cerinte.
Desi la grupa mare Dante a schimbat gradinita s-a adaptat foarte bine, si-a îndragit noii colegi.
A învatat o multime de lucruri noi, a învatat si bune si mai putin bune. A crescut asa cum creste orice copil, asimilând si comportamentele frumoase si cele mai putin pe placul adultilor.
A mâncat si a dormit alaturi de copii, s-a învatat mai organizat, mai independent. Nu regret ca a stat la program prelungit. Ba dimpotriva.
Dupa trei ani nostalgia acelor prime zile m-a cuprins si am recitit cu aceeasi emotie ce scriam când copilul de nici trei ani pasea pragul gradinitei.
“In prima zi cand am ajuns acolo m-am trezit ca intr-o tara a piticilor pierduti intr-o lume necunoscuta lor. O fetita plangea spunand ca a disparut mama ei, alta statea retrasa la o masuta suspinand dupa mamaia, un baietel nu intelegea deloc ce cauta el acolo. Am simtit impactul drept in inima mea de mama care trebuia sa procedeze la fel ca celelalte mamici: – sa se smulga de langa puiul ei si sa il lase acolo, sa faca si el ca ceilalti copii, adica sa planga si sa se intrebe de ce a plecat mama si l-a lasat. ” Restul gândurilor mele de mama de atunci se gasesc aici.
Acum a fost ultima serbare. Fara toga , fara costume speciale, fara alte rasfaturi. A fost o serbare simpla, frumoasa, inocenta, pe masura bugetului parintilor din cartier. Dar stiu si vad cât de multe au învatat, simt ca sunt pregatiti pentru scoala si asta e tot ce conteaza.
Am sarbatorit acasa cu un tort facut de mine si cu iesire la mall pentru ca asa a vrut Dante si afara ploua pentru a merge în parc.
Dar emotiile mele au fost la fel de coplesitoare, lacrimile au stat în coltul ochilor.
Gradinita va fi o frumoasa amintire pentru noi. Multumim tuturor doamnelor educatoare ce au trecut prin viata lui Dante! Fiecare în parte este speciala, de fiecare ne vom aminti cu drag.
Ca o frumoasa închidere de cerc, azi concursul de biciclete din parc a prilejuit reîntâlnirea cu prietenul de pruncie. S-au privit uimiti cât de mult au crescut si s-au bucurat de revedere. Uneori viata le aseaza atât de simplu si de firesc în ordinea în care trebuie sa se întâmple….
Pe locuri, fiti gata, start!
Start spre viata si spre noi intamplari minunate! 🙂
