Copiii cu tehnologia, adultii cu cartile.

Mergem cu maxi taxi si încerc sa îmi tin copilul ocupat cum stiu mai bine, pentru a nu auzi vesnica replica ce  pare ca a devenit refrenul generatiei lor: ma plictisesccc. Cântam, facem socoteli pe degete, urmarim masini de diferite culori, facem jocuri cu litere sau cuvinte. Asta pâna când apare ea, Tehnologia. Nu asa, toata deodata, ci în formele ei subtile si acaparatoare. Un copil urca în maxi taxi cu degetele lipite de ecranul a cine stie ce nazdravanie cu sonorul dat la maxim. Atunci mi-am pierdut auditoriul. Copilul din dotare se ridica hipnotizat si se instaleaza lânga cel cu tehnologia. Încep sa dicute, sa joace, de parca se cunosc de o viata.

Mergem în parc. Tumbe, topogane, leagane, distractie. Pâna când îsi face aparitia un …ecran. Mic, mare nu conteaza. Atâta vreme cât scoate sunete si se învârte ceva pe el succesul e garantat. Copiii se aduna gramada, îsi dau cu parerea, fac cu rândul, se înteleg de minune. Asta pâna apare o mamica revoltata (adica eu de cele mai multe ori) cu teoria ca daca vreti ecrane stati acasa. În parc va consumati energia si faceti miscare. Copilul meu rupe rândurile si apoi o fac si ceilalti.

Serile trecute faza din parc s-a repetat. I-am zburatacit de câteva ori pe pitici de pe lânga gadgeturile vreunui parinte sau copil. Dar Dante si-a amintit de jocul acela cu pisica. Probabil cei ce aveti telefoane destepte îl stiti: o pisica ce repeta tot,  manânca si face diverse, ca o pisica reala.

Ajuns acasa a facut campanie pe lânga taica-su si s-a capatat cu jocul pe tableta. De atunci a început nebunia. Vorbeste cu pisica virtuala, îi da sa manânce, sa repete, sa faca toate cele. Eu ma uit naucita la el si astept sa-i treaca. Dar mi se pare asa o mare tâmpenie… L-am fugarit de câteva ori, i-am amintit ca are pisica reala cu care sa se joace. Degeaba. Râde si se întoarce la nebunia lui. I-am aruncat tableta chiar si în cosul de gunoi, exasperata de nervii lui ca nu îi mergea nu stiu ce buton.

Acum eu vin si întreb: am devenit deja o mama ce nu îsi întelege copilul? S-a produs deja prapastia între generatii? Îi ajuta la ceva jocurile astea pe care am evitat cu succes pâna acum sa i le arat?   Oare exageram noi crezând ca sunt un pericol toate astea?

Desigur, nu abandonez lupta si ma bucura faptul ca Dante nu este decât un copil curios si care, odata satisfacuta curiozitatea, renunta cu usurinta si prefera în continuare viata reala si joaca cu copiii.

Zilele astea mi-a spus ca vrea si el un SmartPhone. Eu nu vreau. Nici pentru mine nici pentru el. E destula nebunie “virtuala” si asa, nu  îmi doresc internet si jocuri la picnic, în parc, în drumetii sau în orice alt moment în care am putea privi cerul, florile, apa sau în care ne-am putea privi pur si simplu în ochi unii pe altii.

Ma uit la bibliotecile cu carti din casa parintilor mei, carti pe care le rasfoiesc si acum cu placere când ma nimeresc pe acolo departe de taste si internet, si ma întreb daca îl vor avea drept cititor pe copilul meu. Se va refugia el în casa bunicilor spre a devora misterele cartilor în vacantele de vara?  Voi accepta eu cu usurinta o realitate contrara acestor asteptari?

Daca tot am ajuns la capitolul carti, raspund si eu provocarii ce mi-a fost lansata de catre Corina Stoica si care circula pe FaceBook zilele acestea, de a enumera 10 carti ce m-au marcat cumva de-a lungul vietii.  Desi nu cred în astfel de liste, de dragul jocului voi enumera câteva:

Singur pe lume  – Hector Mallot , o carte pe care orice copil ar trebui sa o citeasca.

Floare întunecata  . John Galsworthy , despre iubirea la diferite vârste, despre frumusetea iubirii în general

Maria si marea – de Radu Tudoran, aventura , tinerete, dragoste

Valea Lunii – Jack London, o carte despre familie, despre drumuri comune, despre destin implinit

Dona Alba – Gib Mihaescu , despre perseverenta, tenacitate, atingerea viselor

Fundatia – Isaac Asimov , SF ce azi a devenit realitate în multe din aspectele prezentate în carte

Dune – Frank Herbert, o analiza complexa a unei societati cu multe similitudini cu cea în care traim.

Ionel Teodoreanu – La Medeleni, Ulita copilariei, In casa bunicilor (mai ales in casa bunicilor o citeam in copilarie si visam si eu la bunicii pe care nu i-am avut…)

Panait Istrati – Chira Chiralina, Ciulinii Baraganului, Nerantulea, etc

Mircea Eliade – Maitrey, Romanul adolescentului miop, Nunta în cer

Isabel Allende – Paula , Suma zilelor,  o altfel de lume, altfel de familie, acceptare si trecere.

plus multe alte carti ce au ajuns în mâinile mele exact atunci când sufletul meu le-a chemat, când am avut nevoie de raspunsuri si le-am aflat în bratele acestor prieteni dragi. Înca îmi mai caut raspunsuri si le aflu în carti. Sper ca pasiunea noastra pentru citit sa fie un exemplu si pentru copilul fascinat deopotriva de tehnologie si de povesti.