Recunoștință

Ieri atmosfera hibernală m-a făcut să mă simt de parcă aș fi fost într-o pensiune la munte. Îmi place când în casă e cald și bine,când toate sunt puse la punct, când am o carte bună ce mă poartă cu gândul pe cărări nebănuite.

Urmăream prietenii online ce au evadat pentru un weekend la munte. Mi-aș fi dorit să fiu și eu pe acolo. Dar mintea mea înoțea drumul soțului. O zi întreagă pe drum. Brrasov – București.București – Brăila. Dorul nu l-a mai lăsat să stea încă o noapte departe de noi.

A ajuns târziu, seara, dar bucuria regăsirii a fost atât de mare că parcă începea ziua.

Au fost trei săptămâni lungi și pentru noi și pentru el.

Simțindu-l seara lângă noi am simțit o imensă recunoștință pentru tot ce avem. Pentru că suntem împreună, pentră că ne e dor, pentru că dragostea e parcă mai puternică decât atunci când eram la început.

Sunt recunoscătoare pentru noi, cei de acum. Pentru casa în care stăm.Pentru atmosfera de cămin și de acasă. Pentru priveliștea hibernală de la fereastră. Pentru copiii zglobii care fac o hărmălaie de nedescris dar care umplu casa și viața noastră. Am fost recunoscătoare pentru mirosul de chec din cuptor si pentru internet si pentru electricitate si pentru toate cate ne inconjoara si ne fac viața mai ușoară.

Azi n-am mai fost singurul adult din casă. Soțul a făcut omleta, eu am făcut altceva, copiii i-am mai sărit și lui în cap, nu doar mie.

Cum să nu fii recunoscătoare pentru toate astea?

Așa e viața. Cu doruri si regăsiri. Cu clipe când te simți copleșit. Dar apoi vine bucuria și recunoștința. Întotdeauna și recunoștința trebuie să aibă loc în inima noastră.