Familia Nenciu are nevoie de minuni

Misiunea de părinte e cea mai grea de pe Pământ.

Să fii responsabil de viața și evoluția unui copil e o misiune pe care majoritatea o iau foarte în serios.

E greu și cu unul. E greu și cu doi. Iar greul se înmulțește cu cât sunt mai mulți.
Dar și frumosul și bucuriile. Bucuria unei case pline, a brațelor pline, a râsetelor și ghidușiilor. Mai apoi satisfacția că munca ta a dat roade, că cei ce au fost odată în brațele tale și-au luat zborul și au devenit adulți responsabili, asumați.

Sunt însă familii pentru care creșterea copiilor nu vine doar cu provocările obișnuite. Sunt părinți care zi de zi duc o luptă pentru supraviețuire, părinți care își privesc copiii și speră în minuni.

Pentru că e perioada magiei, a minunilor realizate prin oameni și cu oameni, vin către voi cu o poveste. Din păcate, poveste adevărată. O să vedeți de ce spun ”din păcate”.

Familia Nenciu este singura familie din România care are trei copii cu diagnostic din spectrul autist. Copiii au nevoie de îngrijiri speciale, de înțelegere, de brațe mereu disponibile de părinți, de tratamente și terapii.

Copilul cel mare, de 14 ani, se pare că a reușit să depășească această provocare, ba chiar învață într-o școală normală și a terminat anul școlar cu o medie foarte mare. Nici nu pot să mă gândesc ce eforturi au fost făcute de către el și de către familie.

Pe lângă îngrijirile speciale, copiii au nevoie de un mediu curat, sigur, îndestulător. Părinții lucrează după puteri. Mama are serviciu cu normă întreagă la o distanță de 40 km de casă, iar tatălui îi revine greaua misiune de a sta zi de zi alături de cei mici.

Cu toate acestea au lucrat să își construiască o casă, dar e nevoie de mai mult decât de voință. Acoperișul se cere reparat, pereții se cer consolidați, copilul mare avea nevoie de un spațiu al lui.

Din fericire David, copilul cel mare, a căpătat acest spațiu la mansardă, unde i-a fost amenajat un birou și un loc doar pentru el. E nevoie de asta, când în casă sunt alți doi copii care nu pot ține cont de zi sau de noapte, de nevoile celorlalți.

Marina nu a cerut niciodată ajutor, considerând că sunt
oameni care au mai multă nevoie. Faptul că este o femeie educată, cu o slujbă destul de
bună într-o multinațională, a crezut că este un impediment pentru a veni în fața oamenilor
și a cere ajutor. Însă, un salariu peste minimul pe economie nu are cum să acopere
cheltuielile unei familii cu trei copii speciali. Tatăl copiilor este angajat de către primărie,
ca însoțitor și ia salariul minim pe economie. Costurile pentru terapie, transportul la Cluj
Napoca etc sunt imense, iar statul român decontează doar pe hârtie. În realitate părinții
sunt nevoiți să suporte toate cheltuielile. Iar când s-a pus problema de o investiție
suplimentară și mare, cum a fost aceea de a repara acoperișul, pur și simplu nu au avut de
unde să scoată banii.

Eu am citit câteva din postările Marinei, mama-eroină, și mi-au dat lacrimile. Nopți nedormite, acceptare, greul cu adevărat greu al fiecărei zile. O puteți găsi pe pagina ei, https://www.facebook.com/marina.boeriu

 

Si Povestile Cristinei, autorii seriei Țup, au scris despre această poveste: https://www.facebook.com/groups/301459687046439/posts/1181693972356335/

 

Zilele acesta oamenii care cunosc această familie s-au mobilizat pentru a-i ajuta înainte de a se gândi la propriile cadouri de Crăciun. Mă alătur și eu lor și vă rog să vă rupeți din puținul vostru și să faceți o faptă bună. Orice contribuție este de ajutor. Pic cu pic se face mult.

https://www.facebook.com/donate/282148390371820/4937933579572193/

 

Date bancare:
RON RO66BTRL01301201398873XX
EUR: RO21BTRLEURCRT0039887301
Beneficiar: Marina Neciu
Revolut: @marina9url

Pe mine m-a mișcat mult interviul din 2019 cu băiețelul cel mare și mama lui. Vă las și vouă interviul.