Inteligența artificială și literatura

”Am avut zile pline. Am călătorit mult în ultimele două luni și am mintea plină cu idei, imagini, personaje. La fel sunt și carnețelele mele cu schițe și notițe de care nu mă despart nici măcar atunci când dorm.

Teoretic nu am mai scris nici un rând de două luni de zile. Nici un rând scris în manuscrisul pe care l-am început cu entuziasm acum jumătate de an. Și totuși personajele mele au prins contur. Le văd, le simt. Sunt bucăți din puzzle-ul lumii pe care am observat-o în călătoriile mele. Fata aceea blondă și melancolică îmbrăcată ca o domnișoară din epoci demult apuse a devenit în mintea mea unul din personajele feminine pe care nu știam cum să îl descriu. Acum am aflat cum se numește și stilul ei vestimentar. Nu știam că există un stil vestimentar numit Lolita. Dar Doamne, cât e de frumos, creativ, delicat, altfel! Se potrivește atât de bine cu personajul meu. La fel s-a întâmplat și cu vânzătoarea de la magazinul de suveniruri. Ochii ei verzi, mari, părul bogat, prin în coadă, inelele multe care îi decorau toate degetele, vocea guturală și totuși prietenoasă, toate se potrivesc perfect cu mătușa ”Lolitei” mele. Și câte și mai câte alte personaje au prins contur în aceste două luni! Câte străduțe și fațade de case vor deveni străduțe și case în romanul meu! ”

Acestea pot fi gândurile unui scriitor de azi sau din alte vremuri. Pentru că asta sunt scriitorii: făuritori de întreg compus din bucăți. Bucăți de viață, bucăți de oameni, bucăți de idei devin un întreg în mintea unui scriitor.

Dar ceea ce face dintr-o scriere o operă este frântura aceea de suflet care transpare din orice scriere. Este bucățica aceea de sine pe care oricine așterne rânduri pe hârtie sau pe ecranul computerului o trimite în lume cu speranță, teamă, durere chiar.

În ultime vreme se pune tot mai des întrebarea dacă o mașină ar putea compune un întreg din astfel de bucăți. Dacă fata blondă și visătoare ar putea deveni personaj sub ”bagheta” unei mașini. Dacă doamna cu ochii verzi ar putea deveni mătușa domnișoarei. Se pune tot mai des întrebarea dacă dintr-un algoritm matematic se poate naște o operă literară.

Răspunsul este că da, se poate naște o nuvelă sau chiar un roman. Până la urmă orice scriere are o introducere, un cuprins și o încheiere. Am văzut schițele făcute publice de unii scriitori. Schițe cu personajele, cu întâmplările, cu intrigile. Am chiar și eu cărți de scriere creativă cu ajutorul cărora învăț copiii cum să scrie o poveste.

Și totuși, uimirea mea a venit de fiecare dată de cât de diferite pot fi poveștile născute chiar și după un astfel de algoritm. Chiar dacă cinci copii au ales același dragon verde care scuipă flăcări și este doborât de erou, fiecare poveste are ceva din personalitatea copilului care a scris-o. Unul este mai cerebral și rezolvă conflictul folosind logica. Altul este mai emotiv și nu suportă conflictele așa că până la urmă face personajele să se iubească.

Întrebarea corectă, așadar, este: ar putea o mașină să scrie o poveste care să aibă suflet, miez, substanță, emoție?

Aici cred că răspunsul este mai degrabă nu. Pentru că dacă ne deosebește ceva pe noi, oamenii, de animale și mașini este exact acel ceva greu de explicat și transpus în algoritmi: emoția.

Da, Inteligența artificială face tot mai mult parte din viața noastră. Oricât ne-am opune, lumea se schimbă.

Scriitorii nu mai sunt nici ei rupți de realitatea în care trăiesc, nu mai creează locuind izolați de lume sau cufundați în lumea lui Bachus și în propriile labirinturi ale propriei minți.

Scriitorii de azi țin pasul cu lumea în care trăiesc, ies în lume, vorbesc oamenilor despre ceea ce fac, ce au vrut să transmită prin cărțile lor.

La fel de bine scriitorii se pot ajuta de inteligența artificială pentru a depăși momentele de blocaj, pot completa detalii despre locuri și personaje care le scapă, pot compune lumi fantastice folosind imensa bază de date pe care internetul o concentrează într-o singură platformă.

Dar creativitatea umană este cea care vine să completeze toată această lume. Creativitatea umană trebuie să rămână factorul diferențiator al fiecărei opere născute chiar și cu ajutorul unei mașinării.

Am aruncat o privire pe site-ul Editura NICULESCU și mi-a atras atenția un titlu: Dor de Cipru.

Poate scrie o mașină cu adevărat autentic despre ”dor”, despre iubire, despre toată acea rețea complicată de sentimente care se nasc în inima unui om atunci când se îndrăgostește, despre multitudinea de gusturi, mirosuri și senzații pe care le trezește un loc cum este Cipru? Eu sunt ferm convinsă că NU. Doar un om care a simțit, trăit, suferit, iubit poate scrie despre toate astea astfel încât să ajungă la inima altui om care, la rândul lui, a simțit, trăit, iubit și suferit.

Dar cred că adevărata și singura întrebare ar trebuie să fie: DE CE?

DE CE să înlocuim omul într-un domeniu care înseamnă exact transmiterea tumultului uman către alți oameni?

DE CE să punem o mașină să exprime ceea ce noi am fost construiți să simțim și să exprimăm?

DE CE e nevoie de ”mai repede” într-un domeniu care e similar unei gestații, unei nașteri, unei creșteri? Poți grăbi o sarcină de 9 luni să nască un făt viabil în câteva zile? Poți crește un copil în câteva zile și să ajungă la maturitate? Orice proces de creație presupune gestație, travaliu, naștere. E singura comparație care mi s-a părut că descrie cel mai bine ceea ce înseamnă ”nașterea” unei opere. Pentru că da, o operă se naște mai mult decât se face pur și simplu.

Sunt deschisă noului care vine peste noi dar militez pentru umanitate și păstrarea particularităților ființei umane. Sunt convinsă că, oricâte mașinării vor fi inventate, oamenii nu se vor pierde pe ei înșiși.

Articol scris pentru competiția Superb Blog 2024.

Vavaly

Scriu de peste 10 ani pe blog, promovez oameni, idei și frumos, mă bucur de viață, îmi place să mă joc iar din această joacă să ofer și altora inspirație. Dacă sunteți în căutare de creator de conținut, obiecte decorative sau bijuterii cu perle, eu sunt aici pentru voi. Ma gasiti si pe Vavalyart pe Facebook, Vavalyart si Vavaly pe Instagram.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: