Biblioteca de la miezul nopții de Matt Haig

Pe Matt Haig l-am descoperit cu ani în urmă prin intermediul cărților pentru copii, celebră fiind la noi în familie ”Un băiat numit Crăciun”.

I-am descoperit apoi și o altă latură care merge mai spre sufletul cititorului dar și spre sănătatea lui mintală. ”Cartea alinării” exact asta este: o carte pe care să o deschidem atunci când căutăm răspunsuri pentru frământările noastre și nu știm unde să le mai găsim.

Eu am un joc cu băiatul cel mare. Când îl văd abătut îl pun să deschidă cartea asta. E ca un miracol cum, de fiecare dată, parcă la orice pagină ar deschide este un răspuns pentru problemele lui. La un moment dat chiar m-a bănuit de magie.

De fapt nu e nici o magie. Cărțile bine scrise au acest dar de a ne veni în sprijin chiar atunci când ne aflăm în fața unor provocări.

Sau pur și simplu ne pot da o stare de bine care să ne ducă măcar pentru câteva clipe mai departe de acele provocări.

Sau, dimpotrivă, să stârnească în interiorul nostru provocări și mai mari, să ne îndemne să ne punem întrebări, să ne uităm la viața noastră din perspective diferite și să ne facă să ne întrebăm: oare ce este dincolo de ceea ce vedem cu simțurile noastre?

O astfel de carte este și ”Biblioteca de la miezul nopții”.

Este o carte care ne face să ne întoarcem la întrebarea pe care siguranță ne-am pus-o mulți dintre noi: ”cum ar fi fost dacă?”

Cum ar fi fost dacă aș fi urmat facultatea pe care mi-am dorit-o? Cum ar fi fost dacă m-aș fi măritat cu băiatul acela pe care l-am iubit în liceu? Cum ar fi fost dacă nu m-aș fi urcat în acel tren? Și întrebările pot continua astfel la infinit.

Pentru că în fiecare moment al vieții noastre suntem în fața unor alegeri. Uneori mai mari, alteori aparent neînsemnate.

Personajul cărții este o fată care ajunge într-un punct al vieții în care consideră că e ca un capăt de linie. Nu mai vede nici un drum înainte ei pe care ar putea să apuce. Își dorește să sfârșească călătoria vieții ei acolo, în acel punct.

Doar că viața oferă surprize chiar și celor ce nu mai cred în ea.

Viața? Sau viețile?

Pentru că eroina cărții are parte de o călătorie neașteptată. O călătorie în care trecutul și viitorul se întrepătrund, sunt strâns legate. Înțelege astfel că fiecare decizie pe care a luat-o de-a lungul vieții a dus-o fix în acel punct în care se află: final sau început de drum.

Ne găsim astfel, împreună cu Nora, într-o bibliotecă plină cu cărți, fiecare carte reprezentând o nouă posibilitate, o nouă viață născută din alte și alte decizii luate de-a lungul timpului.

Dar cea mai importantă carte din bibliotecă este Cartea Regretelor. În ea se află toate micile sau marile indecizii, îndoieli, renunțări, alegeri.

Ideea de universuri simultane o întâlnim în multe culturi. E interesant să ne imaginăm cum ar fi fost viața noastră în alte ipostaze decât cele pe care le cunoaștem.

Nora are șansa să experimenteze o mulțime de vieți și să se transpună în ipostaze pe care, își imagina ea, le-ar fi dorit să le trăiască. Are convingerea că ar fi fost mai fericită în oricare dintre viețile dorite decât în cea în care se află la acel moment.

Experimentează acum viața ca vedetă rock, campioană de înot, femeie măritată și cu copil, profesoară, cercetătoare, și multe, multe altele.

Surpriza vine din faptul că în fiecare dintre aceste vieți ajunge în puncte în care nu și-ar dori să fie, în puncte de eșec, în momente în care conștientizează că alegerile ei, aparent bune, au dus la alegeri greșite și chiar dureroase din partea celor dragi ei.

De fiecare dată când îndoiala apare, Nora se trezește din nou în bibliotecă, tărâm de tranziție între vieți.

Dar oare există vreo viață ”perfectă”? Există acea viață care să îi aducă împlinirea deplină? Există acea viață în care să nu mai apară îndoiala, durerea, eșecul? În care toți cei dragi să fie în viață, chiar și cei deja plecați, în care să nu dezamăgească pe nimeni, nici măcar pe ea însăși?

Răspunsul îl aflați în carte.

”E ușor să jelim viețile pe care nu le trăim. E ușor să ne dorim să muncim mai mult, să fi iubit mai tare, să ne fi cheltuit mai bine resursele…

Dar adevărata problemă nu sunt viețile pe care le regretăm că nu le-am trăit, ci regretul însuși. Regretul e cel care ne face să ne simțim inutili, să ne ofilim și să avem senzația că suntem atât propriul dușman cât și al celor din jur.”