Frunza galbena
E zvon de alb de pe la munte. E zvon de sarbatoare si Craciun.
Dar toamna înca n-a plecat. e tot aici, pe lânga noi. E galben pe al negrului asfalt. Natura înca nu e pregatita sa se predea. În fiecare zi covorul toamnei trimite nostalgii si iz de acuarela. Ca într-un film discovery, filmat cu încetinitorul, asist la descompunerea covorului, la schimbarea culorilor. Ploaia si vântul sunt mesteri mari în a schimba peisajul si starile noastre sufletesti.
Privind natura de afara, privind parcul ce ne invita prietenos cu o luna în urma la plimbare si joaca, îmi vine sa spun si eu ca în consacratul cântec: “hai frunza galbena, ceas desfrunzit”…
Dar vântul are un parfum de verde, aparte. Nu ar recunoaste vreodata ca sub adierea sau suflarea lui galbenul se face verde, pentru ca în complot cu ploaia sa ascunda sevele în adâncul pamântului iar în primavara ciclul sa se reia mai verde si mai plin de viata.
