Vacanța de Paști 2018
Am reușit și în acest an să bifăm o vacanță de Paști departe de casă dar pentru noi asta este un plus pentru că am adunat amintiri si experiențe care ne bucură și ne încarcă de energie. Așa cum spun mereu, orice ieșire din casă este un câștigg atât pentru părnți cât mai ales pentru copii.
Anul acesta pașii ne-au purtat către două destinații; București și Botoșani.
În București am bifat ca și obiectiv vizitat Muzeu Anitpa. Deșși mai fusesem pe acolo și eu chiar îmi aminteam exponatele și vitrinele, Dante nu își mai amintea mare lucru de acum trei ani așa că pentru el totul a fost aproape nou. Tot nou a fost pentru mine și faptul că am mers cu Horia, un copil destul de mic pentru un muzeu așa de mare. Pe de o parte a fost bine pentru că a dormit mare parte din vizită, pe de altă parte pentru mine a fost un prilej să mă minunez cum e posibil ca un muzeu de asemenea mărime să nu aibă nici un fel de acces pentru cărucioarele copiilor mici sau ale persoanelor cu dizabilități. Dacă un copil mic îl mai poți ridica în brațe, te mai ajută cineva pe scări, un altfel de cărucior este imposibil să pătrundă în incinta muzeului.
Cum ziceam, mare parte Horia a dormit și s-a trezit cât să vadă și el câteva animale pe care le știa din cărți. Cam 15 minute a avut răbdare.






Profitând de tehnologia modernă și energia proprie, am luat Bulevardul Victoria la pas pentru a ajunge la Librăria Cărturești Carusel și la Exlibris.
A fost o plimbare plăcută care însă durează 40 de minute. Am mare noroc că Horia încă stă cuminte în căruț. Pe drum am văzut o mulțime de obiective despre care știam doar din auzite, pe care i le arătam entuziasmată lui Dante (cofetăria Capșa, teatrul Odeon și altele).




Librăriile ne-au așteptat ca de obicei cu cărți și tentații, ne-am relaxat trecându-le pragul.






Nu am plecat cu mâna goală, Dante și-a dorit mult cartea Biblioteca domnului Limoncelo, de care nu s-a mai despărțit zilele următoare, citind pe unde a apucat.




Au mai fost întâniri, parcuri vizitate, joacă și voie bună. M-am întâlnit cu Andreea Dragomir și Georgiana Tonef (mămică de gemeni) și am tras câte o partidă de joacă.


În joia mare ne-am pornit către Botoșani. A fost o decizie de moment, distanța fiind destul de mare iar noi având totuși doi copii. În plus parcă ieșise toată populația României pe străzile și șoselele patriei. Așa că am schimbat aglomerația capitalei pe aglomerația autostrăzilor. Au fost 8 ore de mers cu mașina, cu multe zone roșii pe gps. Nu era doar asta, dar aveam și doi copii în spate.
Totuși, dincolo de toate așteptările noastre, copiii au fost exemplari. La finalul călătoriei, când Horia a strigat tare: ”Gata, am ajunssss!”, pur si simplu i-am îmbrățișat și le-am mulțumit pentru cât de minunați sunt. Au dormit mai bine de jumătate de drum iar în cealaltă parte au cântat, au discutat între ei, Dante ne-a mai împărtășit din gândurile și sentimentele lui, ne-a mai povesti de la școală. Pe alocuri chiar au stat gânditori și ”s-au plictisit”. Adică nu au făcut nimic. Au stat pur și simplu și au privit pe geam. Mie mi se pare că astfel de momente sunt un câștig pentru ei într-o lume în continuă mișcarre.
Drumul ne-a fost răsplătit cu un superb apus. A durat doar câteva minute și soarele s-a ascuns după dealurile din Cotnari chiar înainte să parcăm mașina. A fost splendid.
La Botoșani a fost ca de obicei, cu mulți verișori, joacă, plimbări, mers la țară. În plus au vizitat și câteva animăluțe dătătoare de lapte, s-au plimbat cu căruța (Dante și verișorii, nu Horia).











Ne-am jucat pe săturate cu jucării magnetice și geometrice, am fost în livadă, ne-am bronzat și ne-a bătut vântul.





Sigur că au mai fost și derapaje, și momente de prea mult sau de prea greu, de plânsete sau derută mai ales pentru Horia, de înțeles cu atâtea schimbări de decor și cu atâția oameni în jurul lui. Dar până la urmă am scos-o noi la capăt.
Drumul de întoarcere a fost mult mai ușor și liber. Din nou au fost cântece, somn, voie bună, momente de plictiseală. Am făcut popas la locul nostru obișnuit din apropiere de Focșani, pensiunea Dumbrăvița. Ne place ambientul de acolo dar și mâncarea este foarte bună.






Îmi place să păstrez aici amintirile noastre de vacanță și călătorii, mi-e drag să mă uit din când în când împreună cu copiii și să ne amintim astfel de momente frumoase.
Sper să vă bucure și să vă inspire și pe voi, să îndrăzniți să călătoriți și să ieșiți din casă cu copiii, oricât de greu ar părea. Important e să nu avem așteptări mai mari și să ne lăsăm surprinși de ceea ce se întâmplă.