Culoarea penelor

– Fetelor, eu sunt foarte suparata.

– Ce ai patit draga? nu ti-ai luat portia de graunte pe ziua de azi? Sau poate erau stricate?

– Ba mi-am luat si erau chiar foarte bune. Dar eu simt ca noi suntem nedreptatite.

– Pai cine a zis ca e dreptate pe lumea asta? Parca viermisorii de îi vânam  noi se simt plini de dreptate.

– Offf, numai la mâncare va e gândul. Eu vorbeam de estetic. Esteticul nu conteaza pentru voi?

– Este-ce?

– Esteticul, incultelor. E-ste-tic. Adica frumosul. Aspectul. Frumusetea. Culoarea.

– Hai ca ne-ai ametit de tot. Zi de-a dreptul ce te supara sa pricepem si noi, astea mai putin umblate prin lume.

– Pai uitati-va si voi asa în jur! Voi nu vedeti ce frumusete este?

– Ba da, vedem. Ce-i asa frumos? Câmp, flori, cer, pamânt. Mare chestie. Asa e mereu.

– Offf, nimic nu pricepeti. Despre flori spun si eu. Uitati-va câte culori: verde, galben, roz, rosu, mov, albastru si câte altele.

– Da. Florile sunt colorate. Si ce treaba avem noi cu asta?

– Pai avem. Ca nu ne mai modernizam si noi. Tooot purtam aceleasi haine cenusii de când lumea si pamântul. Eu una m-am saturat. Vreau si eu pene colorate. Ce, alte pasari cum au?

– Ahaaa, acum am înseles ce vrei tu. Dar e imposibil. Asa am fost noi facute. Din motive de securitate. Sa avem culoarea mediului, a pamântului, a scoartei de copac.

– Uite ca eu numai vreau asa. Eu o sa înfiintez o casa de moda pentru vrabii. Gata. O sa croiesc pene noi, în culori vii si stralucitoare….

Urmarea o ghiciti si singuri :).

…………

Poveste jucausa ca raspuns la provocarea Vienelei de a privi cu atentie o fotografie si a scrie ce ne trazneste prin cap :).