Emotia primelor litere de mâna
Va mai amintiti oare, voi, cei ce azi navigati în lumea literelor cu usurinta cu care respirati, de emotia acelor prime zile de scoala? Va mai amintiti mâna sovaielnica ce încerca sa scrie primul A si primul M pentru ca, mai apoi, în uimirea propriilor ochi, sa le uneasca în cel mai frumos cuvânt MAMA?
Poate multi dintre noi am uitat. Anii s-au asternut grabiti peste scolarii ce am fost odata.
Dar, privindu-ne copiii ce deslusesc azi tainele alfabetului e imposibil sa nu simtim si noi, alaturi de ei, acea emotie demult uitata.
Desi a parcurs un an întreg de pregatitoare, desi a facut cunostinta cu literele de tipar, desi stia deja scrie si citi cu acestea, iata ca a înteles ca e mai mult decât atât.
Dante m-a luat prin surprindere atunci când mi-a spus ca el abia asteapta sa scrie de mâna. Asta desi nu îi placea sa scrie, sa stea si sa faca în mod repetat aceleasi si aceleasi semne.
Si totusi… “mama, am avut mari emotii când am scris azi la scoala pe a mic de mâna” si la fel mi-a spus Dante si pentru a mare si pentru m mic si m mare. E încântat de fiecare noua litera descoperita, se apleaca cu rabdare asupra lor, îmi povesteste despre cum îi tremura mânuta când le scria pentru prima data.
Primul “mama” scris de mâna copilului meu e aproape la fel de emotionant ca atunci când a rostit pentru prima data acest cuvânt.
Am crezut ca azi, în epoca tabletelor si a telefoanelor, a butoanelor si desenelor animate, copiii nostri nu mai simt ca si noi emotia descoperirii scrisului de mâna. Ma bucur însa ca m-am înselat si ca pot retrai alaturi de el ceea ce simteam cu atât de multi ani în urma.
Dar, ca un copil al zilelor noastre, Dante a dorit sa îl si filmez cum explica el scrierea lui A si a lui M. I-am facut pe plac si ma bucur sa pastrez aici aceasta bucata de viata, atât de pretioasa pentru o mama.
