Gânduri de afaceri

De o vreme încoace mă tot bate gândul să mă apuc de ceva, să fac ceva, să mă mișc, să ies pe piața afacerilor. Încă nu mi-a venit nici o idee genială și nici vreo moștenire nu am primit, dar mă tot gândesc la niște fonduri europene care să îmi susțină ideile și avântul.

Ce e drept nu am energia necesară și în capul meu se bat o mulțime de idei dar copilul meu cel mare vine mereu cu câte o idee de afaceri, care de care mai trăznită. Ieri ne-a făcut capul calendar cale de o un drum cu mașina de jumătate de oră despre cum o să își construiască el când va fi mare o fabrică de ciocolată. Cei care aveți copii cred că ați ghicit de unde i-a venit ideea. Desigur, de la cartea Charlie și fabrica de ciocolată. Doar că el vrea să fabrice ciocolată bună, de calitate, în combinații nemai auzite și nemai-întâlnite la un preț atât de mic încât să își permită și cel mai amărât om de pe pământ să cumpere.

Lăsând la o parte faptul că nu îmi imaginez ce combinație ar mai putea inventa el având în vedere faptul că există deja niște combinații de îți stă mintea în loc ( ciocolată cu piper, cu ardei iute, cu aur, cu …) asta cu costurile mici pe mine mă dă gata.

Am un copil extrem de altruist și de generos și are o adevărată obsesie pentru ideea asta de a ajuta oamenii, de a desființa banii, de a face magazine în care să nu se ceară bani și tot așa. El nu știe încă și nu întelege că pentru a avea succes în business trebuie să câștigi bani din ceea ce faci, nu să oferi gratis. Sigur că este încă mic și ideile lui utopice sunt absolut minunate și de admirat, dar eu mă străduiesc să îi sădesc în minte ideea că e mai bine să ai tu succes, să fii tu întâi un om cu posibilități financiare pentru a putea ajuta apoi cu adevărat alți oameni. Ba chiar mi-am notat să caut câteva exemple de oameni care au făcut acest lucru, deși am cunoscut împreună chiar în această iarnă astfel de oameni. Îi amintesc mereu de Campania   Fii și tu Moș Crăciun care a fost inițiată de către o fată minunată, Cristina. Faptul că familia ei are succes în afaceri le-a oferit și prilejul de a întinde o mână de ajutor și copiilor cu mai puțin noroc în viață. Dar e greu la nivelul celor 9 ani ai lui să înțeleagă de ce nu pot fi toți oamenii egali, de ce nu pot fi toți oamenii îndestulați și de ce Pămânul nu oferă tuturor același număr de resurse, că tot a fst pe 22 aprilie  Ziua Pământului.

Dacă tot a venit vorba despre ideile fixe ale lui Dante mai nou ne tot întrebaă când mai pleacă tati în Anglia. I-am zis așa într-o doară că data viitoare vom pleca cu toții. că atât mi-a trebuit. Nu i-a mai tăcut gurița întrebând dacă ne vom apuca și noi de business-uri in Londra, asta însemnând dacă ne vom deschide vreo pizzerie sau ceva. Mie mi-e greu să mă descurc în hățișul legislație de aici și să îmi adun ideile pentru a porni o nouă afacere aici, pe plaiurile natale și el visează la afaceri în țări străine.

Adevărul e că mi-ar plăcea să ajungă copilul meu vreun om de afaceri cu succes în lume iar eu să stau liniștită și să îmi văd de hobbyurile mele, să pictez, să cos o ie, să vizitez lumea, în timp ce el trimite bani în România. Nu e așa că visez frumos?

Până una alta mă gândesc serios să caut un curs sau ceva de genul pentru copii despre domeniul financiar sau de afaceri. Mi-aș dori ca măcar copiii mei să aibă mai mult curaj în acest domeniu, să pășească mai încrezători în viață, să fie pregătiți și să câștige și să piardă. Dar mai ales mi-aș dori să înțeleagă că nici un succes nu vine peste noapte, că nimic nu se obține fără muncă, fără nopți nedormite, fără curaj și inițiativă, fără pierderi și eșecuri. Mi-aș dori ca ei să fie mai pregătiți să și piardă și să aibă același entuziasm de a o lua de la capăt. Mă uit la Horia, cel mic, cu câtă perseverență se străduiește să o ia de la capăt de fiecare dată când nu îi iese câte o acțiune, fie și pentru a mânui furculița și a apuca o bucată de omletă. Să ai puterea să îți urmărești o idee și să încerci iar și iar, învățând din greșeli, mi se pare că e cu adevărat un câștig și un succes. Eu una recunosc că am renunțat mult prea ușor la afacerea pe care am avut-o, nu am avut nici educația și nici pregătirea psihică pentru a continua indiferent cât de greu mi-ar fi fost și oricâte schimbări ar fi trebuit să fac, deși ideea de la care am pornit a fost minunată și susținerea pe care am avut-o la inceperea ei a fost din plin din partea celor dragi. Dar apoi am simțit că am rămas singură și nu am mai avut puterea să continui.

De aceea mă tot gândesc să încep ceva, orice, pentru a fi eu primul exemplu pentru copiii mei și a le oferi chiar eu posibilitatea de a persevera și exersa ceea ce își doresc. Gândul nebunesc de a avea o pensiune de familie mă bântuie zi și noapte, ca pe Dante al meu zilele astea Fabrica de ciocolată…