Cum a fost cand m-am blocat cu copilul in lift si ce am invatat

Ieri a fost o zi cu multe peripeții din care am tras și niște învățăminte.

Printre ele a fost și faptul că m-am blocat cu Dante (9 ani si 9 luni) în lift.

De când ne-am mutat în acest bloc am văzut de multe ori liftul blocat, am luat în calcul posibilitatea ca acest lucru să se întâmple dar mereu am gândit așa:

• poate nu se va bloca cu noi în el
• dacă se întâmplă sun la soț sau cineva cunoscut
• sun la numărul de urganță
• nu mă panichez
• evaluez starea în care sunt: dacă am apă, dacă am ceva de mâncare la mine
• ce oră a zilei este

Ce nu am luat în calcul niciodată a fost:

• sunt cu copiii sau singură
• faptul că în lift nu e semnal la telefon
• cum se deblochează ușa la lift pentru a putea ieși (in mintea mea acest lucru nici nu se putea).

În capul meu nu am avut niciodată un plan clar și nu m-am interesat nici o secundă ce ar fi de făcut.

De blocat s-a mai întâmplat să se blocheze între etaje dar apoi s-a deblocat usor.

Ieri însă s-a întâmplat ceea ce nu am vrut eu să iau niciodată în calcul: liftul s-a blocat între etaje și nu a mai răspuns la comenzi.

Ce am făcut eu:

• nu m-am panicat
• am încercat să îmi sun soțul care ne aștepta afară uitând total că nu e semnal în lift
• am aprreciat că am destulă apă să rezist o vreme și eu și Dante
• am bătut în ușa liftului pentru a alerta vecinii
• am apăsat butonul de alarmă

Ce a făcut copilul?

S-a panicat. Total și instant. Abia venisem de la spital de la urgență (avea otită și dureri puternice de ureche) așa că era deja pe un fond de stres. Nu a stat nici o secundă să se gândească, să aștepte, să caute o soluție. A început să țipe, să plângă și să se piardă cu firea. Îl vedeam din ce în ce mai panicat și abia îmi puteam eu ține calmul pentru a-l calma și pe el. Mă uitam și nu îmi venea să cred că are o astfel de reacție. Aproape că mă paraliza și pe mine de frică.

În cele din urmă o vecină a auzit și ne-a îndrumat să tragem de o rotiță aflată în colțul de sus dreapta al ușii. Imediat usa de pe casa scării s-a deschis și am putut ieși, liftul fiind cam la 40 cm sub nivelul parterului. Moment în care și-a amintit și Dante că știa despre această manevră dar din cauza panicii nu a mai putut gândi rațional.

Sunt copiii orientati spre solutii si capabili sa le caute?

Acest episod m-a făcut să mă gândesc serios la cât de pregătiți sunt copiii noștri pentru sitații neprevăzute, pentru situații care le pot pune viața în pericol și cum sunt ei orientați către soluții.

Eu una eram convinsă că Dante este un copil care de fiecare dată găsește soluții, care nu se lasă așa usor pradă fricii. Iată însă că m-am înșelat. El este un copil sensibil și urăște situațiile de agresiune fizică, nu suportă durerile de nici un fel, nu suportă nici măcar în cărți să citească despre episoade dureroase fizic sau psihic.

Totuși viața nu e făcută doar din lapte și miere iar noi ar trebui să îi pregătim și pentru situații  mai puțin roz.

Ce soluții la îndemână am identificat eu:

• în orice situație discutăm și despre acel ”cum ar fi dacă”
• orietăm copilul spre a se documenta despre cum poate ieși din diverse situații periculoase
• ne informăm în primul rând noi despre aceste lucruri
• facem împreună diverse scenarii și inventăm povești pe marginea lor, determinându-l să gândească și să caute el soluții
• îl punem să își imagineze diverse situații de supraviețuire.

Cred că noi avem prea mult tendința să ne protejăm copiii de lucrurile rele, fie ele chiar și în cărți, în povești, iar ei se trezesc într-o lume dură și total neadaptați la sitauțiile neprevăzute.

Am să mă gândesc serios de acum încolo cum să îl conștientizez și mai mult pe Dante asupra faptului că viața nu ne oferă numai norișori pufoși și că e bine să fim pregătiți și pentru câte un eșec, o izbitură, o bușitură. Nici oamenii cu care intră în contact nu sunt toți cum vrea el și, deși nu îi convinte, trebuie să învețe să se adapteze lor pentru că nu se poate, așa cum vrea el, ca toți oamenii să fie ca el.