Bunatatea copiilor chiar și când sunt bolnavi

De două săptămâni viața noastră este un carusel de emoții, temeri și provocări. Drumurile noastre nu au cunoscut alte cărări decât cele între casă – spital – clinică. Cuvântul de ordine a fost injecție.

Mai întâi a fost Dante cu o durere de ureche. Am zis că e apă de la bazin și că trece. Dar urechea era tot mai dureroasă și copilul s-a trezit duminică dimineață cu disconfort evident. Am dat fuga la urgență. Consult, tratament, diagnostic otită, speranța că trece în maxim două zile. După o zi durerea era și mai mare, scurgere din ureche abundentă, febră. Am căutat o clinică privată, mers la consult. Lucrurile nu se prezentau deloc bine. Aspirat, consultat, tratament injectabil. Primele injecții din viața lui. O întreagă tevatură de fiecare dată când venea timpul pentru o nouă înțepătură. Mai cu răbdare, mai cu nervi, mai cu vorba bună, mai cu ton ridicat am reușit să ajungem la ultima zi de injecție.

Un nou consult, o nouă speranță, un verdict neașteptat: timpan spart. Nu ne venea să credem. De unde? De când? Se pare că problema e de mai demult, nu de acum. Acum apa din bazin nu a făcut decât să infecteze un teren deja afectat. Poate așa a fost mai bine pentru că altfel nu am fi aflat de problemă. Pentru că e o problemă. Nu trece de la sine. Urmează investigații de specialitate și cel mai probabil reconstrucție artificială.

Aș fi putut preveni? Au fost semne?

Cumva privind în trecut da, copilul a mai spus că îl doare urechea, că are apă în ureche. Dar erau simptome trecătoare, cum veneau așa plecau. Dacă putea fi prevenit? Se pare că nu și din ce am aflat sunt multe astfel de cazuri la diverse vârste, fără un motiv identificabil. Dacă vă confruntați cu așa ceva la copii mergeți cu ei la medic. Eu nu am știut până acum că există un asemenea diagnostic. 

Starea lui Dante a fost câteva zile pleoștită, fără chef, pus pe harță.

Dar nu am terminat bine injecțiile la el că în aceeași zi, seara, Horia a făcut un episod de febră care ne-a speriat și ne-a trimis din nou la urgențe. Fix la o săptămână.

A urmat internarea în spital pentru o noapte și o zi. Amigdale inflamate, risc de laringită. Nu era de stat acasă și tratat cu siropele.

Horia a fost neașteptat de cooperant, de liniștit și de înțelegător în spital. Pe cât de turbo este el și pe cât nu ne lasă să punem mâna pe el, acolo a înțeles că e locul unde va fi ajutat. Chiar și a doua zi, când s-a simțit mult mai bine, câteva cărticele i-au ținut companie și a fost extrem de înțelegător.

Acum suntem pe ultima sută de metri cu injecțiile la el. Intinde singur mânuța la doctor pentru a i se administra tratamentul.

Au fost zile în care nici nu am avut timp să mă gândesc la ce simt. Am acționat, am mers, am îngrijit, am alinat.

Dar tot am avut timp să observ cât de minunați pot fi copiii.

Când am văzut că sunt internată în spittal și Dante rămânea singur acasă, ingrijorat și cu tratament de luat, am apelat la mamaia să vină să stea cu el. A venit, a stat două ore și a plecat. Tot ce a spus Dante a fost: mamaia avea multă treabă, trebuuia să plece. Și eu și el stiam că nu e așa dar a ales să gândească astfel decât să se supere pe mamaia și a încercat să mă încurajeze el pe mine și să-mi spună că el se descurcă.

Când nu am mai putut de stres și îngrijorare și am început să plâng, Horia a venit la mine și m-a consolat și îmbărbătat cu niște vorbe așa de potrivite că nu îmi venea să cred că sunt spuse de un omuleț de nici 3 ani. Nu mai plânge mama, eu sunt bine, uite!. Hai, liniștește-te! Te iubesc! Copilul ăsta care nu are stare nici o clipă s-a oprit să mă îmbrățișeze și să mă înveselească. Îmi zâmbește până mă vede și pe mine că zâmbesc. Nu se lasă.

Copiii sunt buni și înțelegători chiar și în momente grele.

Acum copii sunt veseli și puși pe joacă. Dante privește optimist înainte, acceptă bine faptul că nu va mai putea merge la inot o vreme, deși îi pare foarte rău, dar se bucură că rezultatul audiogramei a fost bun și că aude cu urechiușa afectată.

 

După noaptea ”dormită” în spital gândul m-a purtat către părinții care sunt nevoiți să stea zile și nopți în șir pe un scaun lângă copiii lor bolnavi. M-am gândit cât de minunat este proiectul MAGIC Home pentru care donăm lună de lună 2 euro din bugetul nostru. Nu e mult dar împreună putem face o viață mai ușoară accelor părinți atât de încercați.  E cumplit să îți petreci zile la rând pe un scaun, fără condiții adecvate pentru a fi tu însuți. Dacă nu ați donat sau nu ați aflat de proiect, vă rog eu să o faceți!

Gândul m-a mai purtat și către Bogdănel, băiețelul din orașul meu de numai trei ani, care trecce prin tratamente grele de câteva luni încoace. M-am gândit la Sorina, mama lui, care nu și-a mai văzut casa și e plecată de tot atâtea luni cu Bogdanel și fratiorul lui de numai  un an pentru a face tot ce e posibil pentru ca micuțul să fie bine.

Până pe 15 septembrie sunt deschise donațiile prin SMS pentru acest caz. Vă rog eu să vă rupeți câteva secunde și să trimiteți un mesaj! Detalii despre acest caz găsiți pe pagina de donații Bogdi Invinge Tumora2.