Am 43 de ani și încep să simt că merg spre 44
Se spune că femeia la 40 de ani este în mare formă, deplinătatea frumuseții și întelepciunii și alte asemenea chestii încurajatoare. Chiar eu am scris cu mare optimism despre asta atunci când am înplinit 40 de ani, ba chiar am avut nebunia de a mai face un copil la 40 de ani.
Dar știți ce? Eu am început să simt că se cam destramă optimismul ăsta. Am început să simt că ar trebui să privim la noi cu o altfel de oglindă decât până acum.
La un moment dat chiar am scris pe FB un status în care spuneam că vine o vreme în care nici măcar tu nu te mai recunoști în propriile poze. Asta legat de această poza:
Copilul meu are 10 ani și îmi spune că se simte confunz. Nu se mai simte nici pe deplin copil dar nu e nici adolescent. E o vârstă de tranziție care îl derutează.
Încep să îl înțeleg tot mai bine. Pentru că așa încep să mă simt și eu la 43 de ani ai mei.
Nu mai sunt nici destul de tânără să mă îmbrac din magazinele din mall sau să mă dau tumba în public dar nu mă simt nici destul de în vârstă ca să mă regăsesc în sindrofiile de adulți serioși.
Totuși, sunt câteva puncte care mă fac să conștientizez că ar trebui să încep să intru în perioada de acceptare:
- corpul meu s-a împlinit pe ici pe colo, mai ales în talie
- obosesc mult mai repede decât până acum, probabil și din cauza faptului că nu fac mișcare constantă. am obosit foarte tare doar pentru că mi-am pus ambiția să fac singură curat în tot apartamentul.
- îmi schimb tot mai des dioptriile la ochelari ba chiar azi am făcut control și am aflat că trebuie să port două perechi de ochelari. șoc și groază. SFAT: mergeti periodic la control la ochi ca nu stiti ce surprize va asteapta!
- am început să mă gândesc mult mai des la sănătatea mea și să merg mai des la diverse consultații
- nu mai pot mânca orice fel de mâncare: aia mă balonează, aia îmi cade greu, ailaltă nu-mi priește
- încep să spun tot mai des ”pe vremea mea”. Deși sunt prezentă în timpurile pe care le trăim, deși accept multe din cele ce mă înconjoară, parcă pe nevăzute am ajuns și la această vorbă.
- tehnologia a început să imi dea de furcă, nu mai am răbdare să învăț chestii noi, mi se pare că toate evoluează mult prea repede pentru neuronii mei
- am început să dau sfaturi necerute. Nu intru cu bocancii în viața nimănui dar dau sfaturi cu siguranța omului care a trecut prin niște situații și cu nepăsarea omului de a fi judecat. O fac cu bună intenție și diplomație dar o fac.
- am început să mă uit mai des și cu nostalgie la pozele copiilor mei de când erau mici (nu că acum ar fi prea mari)
- mă uit cu mai puțină înțelegere și acceptare la diverse comportamente ale tinerilor din jur, simțind chiar revoltă față de unele
- zic tot mai des: dă muzica mai încet că mă doare capul chiar și dacă nu mă doare. De curând am citit un material despre adolescenți, tineri, și explică acolo și de ce tinerii vor să asculte muzica tare, să se identifice cu ea. La modul teoretic o înțeleg, sunt tolerantă, dar tot mă deranjează teribil
- vreau să stau mai liniștită, am tabieturi, nu mai am avânturi de a dărâma munții și a îndrepta lumea
- renunț mai ușor la acțiuni care nu mi se potrivesc, care presupun stoarcerea energiei și timpul meu, spunând cu mai multă ușurință NU
- mai scârțâie un genunchi, o încheietură, un cot dimineața când mă trezesc sau când e vreme rea.
Eu cred că e bine să conștientiză, să acceptăm și să îmbrățisăm perioada de viață în care ne aflăm tocmai pentru a face pace cu noi înșine, a rezolva din timp problemele care pot apărea, a ne regăsi acolo unde ne e locul și a nu mai privi cu regret către ce a fost sau ar fi putut să fie.
Voi cum vă simțiți cu vârsta pe care o aveți?
Eu cred ca varsta nu conteaza. Sau … cel putin NU vreau sa iau asta in consideratie :)))
Eu cred ca totusi conteaza si e important sa intelegem asta si sa facem lucrurile in functie de cine suntem si varsta pe care o avem. varsta poate duce la multe frustrari atunci cand nu e acceptata si vad des asta in jurul meu.
Hai, ma, ca esti tanara! Eu ma simt ca la optsprezece. 😛
Si eu ma simteam ca la 18 la mine si la 40 de ani. Dar uite ca vine o vreme… Sigur ca suunt tanara 🙂
Eşti tânără, draga mea! Se vede asta şi cred că şi copiii contribuie mult la menţinere 🙂
Cred că ăsta-i secretul până la urmă: împăcarea cu vârsta şi acceptarea ei.
Multumesc mult! Tanara poate ca mai sunt dar de scârțâit încep să scârțâi:). De asta si zic sa fac pace cu anii mei, sa nu mi-o ia inainte.
Impacarea cu varsta o vad ca pe o acceptare a anilor ce trec asa incat sa nu fim ridicoli sau imaturi, sa invatam din anii ce trec.
Dar altfel … pastrarea tineretii sufletului e esentiala!
Esti tanara!
Bunica mea nici la 80 de ani nu voia sa-i spui ca e batrana (acum are 94 de ani si e tot vioaie si vrea sa faca multe-multe, doar ca acum mai trebuie sa puna si pauza, ca nu o mai tine corpul la fel, dar ea vrea!). A avut multe greutati la viata ei care-ar fi putut s-o imbatraneasca devreme.
Tineretea se vede in priviri. In momentul in care incepem sa ne blazam abia atunci incepem sa imbatranim, deci nu lasa sa se strecoare gandul ca incepi sa scartai, chiar si daca asa este :)) E ceva firesc ca trupul sa inceapa sa mai scartaie, dar sufletul nu imbatraneste, datoria noastra e sa-l pastram tanar.
Am vazut batrani “tineri”, cu luminite in ochi (bunica mea!) si tineri “batrani” care parca nu mai au viata in ei (consumati de nopti pierdute sau fuga dupa bani, sau prea multa politica).
Credinta vie si adevarata in Dumnezeu pastreaza sufletul tanar, luptator, optimist, in contrast cu imbatranirea trupului.
Înțeleg ce spui despre bunica ta pentru că am cunoscut și eu oameni în vârstă care spun că se simt tot tineri și frumoși.
Sufletul cred că nu îmbătrânește niciodată dar societatea actuală așa impune niște standarde de parcă am rămâne veșnic tineri, mereu cu silueta trasă prin inel și cu energie ca la 20 de ani. În ideea asta am scris articolul și m-am analizat si pe mine.
Sufletul imbatraneste daca nu avem grija de el, de asta am scris despre tinerii “batrani” (sunt tinerii care arata bine conform standardelor societatii, dar care au sufletul batran, obosit, s-au consumat mult prea devreme, in ochii lor nu se mai vede nimic).
Energie ca la 20 bunica mea are si acum, la 94 de ani (doar ca nu mai poate sa faca tot ce-i trece ei prin minte). Matusa mea de 70 (care este si ea foarte activa) uneori nu poate tine pasul cu ea. Are si silueta trasa prin inel (e micuta si slabuta, pentru ca mereu a fost cumpatata).
De asta am scris despre ea.
Eu am aproape 40 de ani, iar ca aspect fizic am multe fire albe. Am grija de ten sa ramana inca tanar, luminos, hidratat cu creme simple (nu vopsesc parul si nu ma machiez niciodata).
Noi ne imbatranim singuri, gandurile ne imbatranesc, modul nostru de a ne raporta la viata, nu faptul ca ne apar niste riduri sau niste fire albe sau cateva kg in plus.
Ma uit la bunica mea si vad tinerete, chiar daca ea este plina de riduri acum, are parul aproape alb si ochii mici.
De asta ziceam ca esti TANARA si ca sa ai grija cum gandesti despre tine, despre viata.
Nu cred ca ma pricep prea bine sa transmit ceea ce simt …
draga mea, am inteles perfect ceea ce mi-ai zis si iti dau dreptate. din fericire am doi nazdravani care ma tin in mare forma, care imi dau energie. ma bucur de fiecare zi, ma simt tanara sufleteste si sunt sigura ca asa voi fi.
Ești foarte frumoasă, sunteți foarte frumoși! Am un draft ,,vârsta mea”, de fapt, doar titlul, de vreun an, pe care l-am lăsat pe tușă… poate îl iau în seamă…
Pentru mine scrisul e terapie, e eliberare. Iar astfel de articole atunci cand ajung la inima celor ce gandesc si simt ca mine inseamna ca si-au atins scopul. Asa ca, daca simti sa il scrii, cel mai bine e sa o faci si sa te eliberezi. Scriind multe lucruri se lamuresc chiar si in noi.
Multumesc de aprecieri!