Nuntă Royală în peisaj hibernal

În ziua de azi oamenii aleg să își unească destinele în cele mai inedite moduri cu putință. Vedem la știri tot felul de idei trăsnite despre cum s-au căsătorit unii pe fundul oceanului cu măstile de respirat pe față (nu înțeleg deloc cum se pot săruta în condițiile astea), pe un vârf de munte sau de stâncă, pe malul mării sau în deșert. Ba am văzut unii care s-au căsătorit în înaltul cerului, din zborul parașutei. Cum or fi reușind să se sincronizeze și preotul și ofițerul stării civile și nuntașii habar nu am. Și nici nu vreau să știu sau să mă invite cineva la o nuntă dar să mă pună întâi să iau lecții de parașutism…cu frica mea de înălțime ar fi exact ce mi-ar lipsi.

Ei, dar nici zăpada nu e tocmai mediul în care îți imaginezi că ar putea alege doi tineri să își spună DA. Eu una sigur aș  fi spus  NU dacă mi-ar fi sugerat soțul să facem nuntă pe schiuri. Da, ați auzit bine, nuntă pe schiuri. Dacă vă întrebați ce mi-a venit vă povestesc imediat.

Iarna trecută am participat fix la o astfel de nuntă Regală. Pardon, am vrut să zic Royală. Nu, nici așa nu-i bine. Am vrut să spun o nuntă la Royal Boutique Hotel din Poiana Brașov.

Am o prietenă care adoră frigul și zăpada. Eu nu am înteles-o niciodată dar cum fiecare sac are și un petec se pare că și  ea și-a găsit petecul. Adică jumătatea. Mă rog, ați priceput voi, și-a găsit un consort care să adore să petreacă ore întregi în zăpadă, să poarte un kilogram de haine pe el și să riște să și rupă gâtul prin hârtoape și prăpăstii. Ce să zic, chestie de gusturi.

Acum sincer eu aș fi zis pas la o invitație de nuntă care suna cam așa:

”Noi, mirii, Geanina și Petru, vă invităm să vă urcați pe schiuri și să ne fiți alături atunci când, într-un peisaj hibernal, vom spune DA și vom pecetlui iubirea noastră cu un sărut fierbinte. Martori ne vor fi munții, nașii Maria și Marian și invitații din toate colțurile țării și lumii. Let’it snow!”

Nu am putut să spun pas pentru că au văzut copiii invitația și nu am mai scăpat de ei. Nu conta că nu știm nici unul să schiem. Copiii învață repede iar eu nu aveam decât să mă descurc cum puteam.

Ce să spun. Până la urmă a fost o nuntă ca în povești. Mai precis ca în povestea Palatul de Gheață în care eu am fost un fel de Olaf. Cum de ce? Pentru că am avut tot timpul nasul portocaliu  de ger și pentru că mai tot timpul mi-am pierdut ba o mână, ba un picior, ba capul, ba pe mine cu totul. Adică mai precis am stat mai mult împrăștiată pe zăpadă decât adunată pe schiuri. Noroc că nu eram singura ”maestră”.

Dar sincer vorbind a fost o nuntă cu multă distracție, am adunat amintiri minunate și ne-am bucurat din plin de facilitățile oferite de acest salon de nunți din Brasov.

Nici nu a trebuit să căutăm cazare in Poiana Brasov sau Sinaia de care îl despart 50 km. Ne-am cazat direct acolo, în hotel, beneficiind de toate facilitățile acestuia: parcare privată, televizor în cameră, priveliște de la fereastră.

Când pleci cu doi copii nu știi ce pot face aceștia în timpul cât vrei și tu să te odihnești sau să stai ca omul la o cafea. Din fericire locul de joacă din interior i-a ținut ocupați și nu a trebuit deloc să le duc grija.

Acum, dacă tot m-am plâns eu de frig trebuie să fiu sinceră și să recunosc că sauna hotelului mi-a fost de mare folos și drept să zic frigul de afară a fost repede uitat la căldură și abur.

Poate vă întrebați ce am făcut cu schiurile. Din fericire nu a trebuit să le luăm cu noi în cameră, hotelul având loc pentru a le depozita în siguranță (deși dacă mă întrebați pe mine aș fi preferat să se dea o spargere și să le fure cineva dar nu s-a întâmplat asta).

Dar am uitat să povestesc despre ceremonie. Acum, nu pot fi cârcotașă, și aceea a fost superbă, desfășurată în natură, înconjurați de albul imaculat, cu mirii îmbrăcați în costume de schi albe, cu invitații impietriți mulți dintre ei de teamă să nu se împrăștie prin zăpadă, cu sclipirile zăpazii în soarele amiezii, cu jurăminte spuse tare și răspicat printre aburii de ger ce le ieșeau din gură, cu solemnitatea și dragostea ce însoțesc un astfel de moment oriunde s-ar petrece el.

Ba chiar am făcut și filmări pe care le-am transmis apoi prietenilor ce nu au putut ajunge datorită faptului că există wi-fi chiar și acolo, în inima munților înzăpeziți.

Drept să zic și petrecerea de nuntă a fost frumoasă, meniul îndestulător, sala a găzduit cu bine cei peste 100 de oaspeți veniți, așa cum s-a spus în invitație, din toate colțurile lumii. Distracție mare pe fiul meu care și-a exersat engleza de școlar cu engleza de baltă a altor nații.  De fapt vorbeau fiecare altă limbă dar ei cică vorbeau engleză. Mă rog, important e că s-au înțeles.

Mirii și-au schimbat hainele, mireasa a purtat o rochie diafană așa cum îi stă bine oricărei mirese,  oaspeții au scăpat și ei de schiuri deși unii dintre ei păreau că regretă asta, ba chiar la miezul nopții au făcut o partidă de schi sau de săniuș de s-au întors după o ora înviorați și   puși pe dans, tocmai când eu îmi făceam planul cum să o șterg la culcare. Dar am fost repede cooptată într-o partidă de biliard și de darts de am uitat cu totul de somn. De fapt am uitat și de copii pe care i-am găsit dormind liniștiți pe o canapea, înveliți cu grijă de către o doamnă din personalul de la hotel. De altfel tot personalul m-a surprins plăcut prin amabilitate și promptitudine.

Acum ce pot să zic. Fiecare are propria viziune despre nunta perfectă. Iar acest perfect ține de fiecare om în parte. Pentru prietena mea și soțul ei aceea a fost nunta perfectă și eu îi dau dreptate pentru că ne-am simțit cu toții bine până la urmă.

Super Blog 2018 Proba 20.