Metropolitan Museum of Art from New York
Deși au trecut două luni de când am vizitat muzeul, nu am reușit încă să scriu despre această vizită. Uneori
Read moreDeși au trecut două luni de când am vizitat muzeul, nu am reușit încă să scriu despre această vizită. Uneori
Read moreNu trebuie sa existe un ghid special pentru a intelege ca o geanta se poate potrivi unor tinute lejere de
Read moreDespre experiența și educația financiară a familiei mele Primii bani pe care i-am câștigat vreodată au fost pe la 14
Read moreAm fost mereu o persoană creativă? Când eram la școală, orele de artă și lucru manual nu imi dezvaluiau nimic
Read moreEste 6 ianuarie iar sărbătorile au intrat deja în tolba cu amintiri. Dar încă mai avem bradul împodobit, luminițele veghează
Read morePlouă de două zile. Ploaie măruntă și deasă. Ca gândurile mele. E bine totuși că nu se face noroi pe
Read moreMi-am făcut un ceai, mi-am luat laptopul în brațe și m-am refugiat în ultima cameră a casei, sperând să am
Read moreCu pași mici s-a scurs și săptămâna aceasta. Spre deosebire de săptămâna trecută, ziua de luni m-a găsit cu energie
Read more