Bona, menajera sau to(a)t(e) eu?

Marti simeam ca se prabusesc toate din casa pe mine. Abia intorsi de la Botosani, simteam ca nu voi reusi sa pun toate la locul lor destul de repede cat sa nu o iau razna.

Geamantanul era inca in mijlocul casei, mai precis pe hol, si ne impiedicam de el. Reusisem sa scot hainele din el, sa le pun la spalat sau in sifonier, dupa caz. Casa se cerea si ea ordonata, aspirata, mopata (vorba lui Dante). De mancare trebuia facut ceva daca nu vroiam sa mancam iar salata (nu ca nu ar fi buna dar ce-i mult si se repeta nu mai are haz).

Cu o seara in urma stresul si enervarea si senzatia de neputinta ajunsese la cote mult peste limita admisa iar sotul, ca orice barbat priceput la asta, reusise sa mai puna si el niste paie peste focul meu interior.

De dimineata nu aveam nici un plan. Tot ce vroiam era sa ies cat mai repede afara, sa iau aer si sa nu  mai vad nimic din ce ma putea enerva.

Cum parcul e aproape, l-am asezat peHoria in carut si pe aci ti-e drumul. Leganat de drum, absorbit de natura  si multimea de copii din parc, in jumatate de ora era adormit.

Aveam doua variante in fata: sa ma plimb in continuare prin parc, sa ma relaxez pe o banca eventual. sau sa ma intorc acasa , sa sper ca va dormi in continuare si eu voi putea facce un pic de ordine in haosul general (care pana la urma s-a dovedit ca nici nu era asa mare, dar cum noi femeile exageram mereu…).

Am ales a doua varianta iar Horia a fost extrem de dragut si a dormit inca doua ore legate in carucior. Timp in care am reusit sa fac si mancare, sa dau si cu aspriatorul in jumatate de casa, sa scot o masina de rufe si sa pun alta, sa strang, sa adun si alte alea.

A doua repriza de iesit afara la pranz, o data cu venirea lui Dante de la scoala, a adus cu ea si a doua repriza de somn de dupa amiaza. ocazie cu care am reusit sa termin si toate celelalte treburi care imi pareau imposibil de terminat dimineata.

Sigur, casa nu straluceste ca un bec. Rafturile mobilei mai au praf prin locurile care nu se vad sau nu sunt la indemana. in camera lui Dante ca de obicei parca a trecut un uragan. si lista ar putea continua.

Ieri dimineata eram hotarata sa caut ajutor. Orice mama cu bebelus stie ca o mana de ajutor in plus este oricand bine venita. Dar nu vine singura si de buna voie ci doar chemata sau platita.

Azi, dupa ce Horia iarasi a dormit un somn si acum e la al doilea, ma gandesc cat de mult am cu adevarat nevoie de ajutor.

Mai ales dupa ce am vorbit cu o alta proaspata mamica  si mi-a povestit situatia ei, cu muult mai grea si complicata decat a mea. prin comparatie mie mi s a parut ca ma alint, ca ceea ce mie mi se pare haos este de fapt firesc si ordine. ca o perna aruncata in mijlocul casei sau un teanc de carti pe canapea nu inseamna dezordine.

Desi nu sunt obsedata de curatenie si stralucire, am totusi nevoie de oarece organizare pentru a functiona normal.

Acum sunt in dilema: am sau nu am nevoie de ajutor?

Cel mai mult ma epuizeaza momentele acelea in care bebelusul e mofturos, in care plange orice i-ai face, desi e o cauza dar nu o pot identifica pe moment. O seara intreaga petrecuta cu el doar in brate, in care nu poti manca, in care si frigiderul iti pare la ani lumina distanta pentru a putea fura macar o bucatica de ciocolata din el nu face decat sa adanceasca dilema. Iar copilul mare, oricat de mare ar fi e tot copil si vrea atentie, poveste, joaca si cate altele.

Nu ma plang. Doar zic, scriu si cantaresc :).