Un an cu Horia

26 noiembrie 2016. Un an cu Horia. Un an in patru.

Parcă a zburat anul ăsta, nu a trecut. În ultimele zile mi s-a întâmplat tot mai des sa inchid ochii si să îmi amintesc aventura nasterii lui, să retrăiesc nerăbdarea ultimelor zile de sarcină, să simt din nou emoția primei nopți împreună cu puiul de om ce luptase si castigase batalia pentru viață.

A fost un an cu adevărat plin de provocări, grele dar și frumoase. Aș fi vrut să prelungesc cât mai mult acele prime luni în care Horia nu era decât o miniatură de băiețel, o cocuță mică ce dormea liniștită cu orele, înfășat în scutecelul de finet alb, cu fața liniștită și senină. O casă în care e un prunc nou  născut mi se pară o casă încărcată de o energie fantastică, o casă în care se aud aripile îngerilor ce-i veghează somnul. Ritmul casei încetinește, toți ai casei parcă sunt mai calmi, mai liniștiți.

Sigur, când mai e si un frate mai mare ce isi cere porția de atentie si răsfăț misiunea mamei se dublează, dar la fel se intamplă și cu iubirea. Iubirea nu se împarte, iubirea crește. E un sentiment copleșitor care d emulte ori m-a făcut să lăcrimez fără motiv, m-a făcut să îmi strâng copiii la piept si să mă simt cu adevărat bogată.

Am trecut destul de usor peste puseele de crestere, peste etape care de obicei dau nopti nedormite si epuizare fizica parintilor. Faptul ca l-am purtat încă din primele luni a usurat mult somnul, plimbarea si conectarea cu bebelusul. Alaptarea a ajutat si ajuta si ea enorm la episoadele de eruptii dentare, la episoadele de nelinisti aparent fara motiv. Horia nu adoarme decat la san si nici nu stiu cum va fi cand nu va mai fi asa. Refuza sa adoarma la altcineva dupa cum refuza sa stea cu altcineva decat cu noi, parintii.

E un copil sensibil, plange destul de mult, se manifesta prin plans zgomotos la schimbat, imbracat, oboseala sau foame. Dar odata rezolvate nevoile se linisteste usor si ma rasplateste cu cel mai frumos zambet pe care il poate oferi un bebelus.

Diversificarea a decurs lin, fara hopuri, desi la inceput a părut ca va fi un copil mofturos. A refuzat repetat supa fara gust gatita ca pentru bebelusi. Atunci cand am inceput sa ii dau mancare gatita normal, pentru noi, lucrurile s-au schimbat si de atunci asa au ramas. Mananca cu pofta orice, are un apetit normal si se intinde la mancare de cate ori este cazul.

Daca la Dante eram foarte bucuroasa ca nu se murdareste, ca nu isi pune mancare pe el, la Horia lucrurile nu mai stau chiar asa. De o vreme, imediat ce se satura se intinde la castron si lingurita si incepe sa manance singur. Cu urmarile de rigoare, desigur. Daca la inceput nu mi-a placut asta, cu timpul m-am obisnuit pentru ca stiu ca e un lucru bun, copilul isi castiga astfel independenta si in ceea ce priveste alimentatia.

Daca as fi intrebata cand si cum s-a ridicat in picioare sau cand a inceput sa exploreze singur casa, nu prea as sti sa spun. Pur si simplu stiam ca urmeaza sa se intample asta si s-a intamplat. Mai intai a inceput sa mearga târâș, ca la infanterie, dupa destul de multa vreme a inceput sa se ridice de-a bușilea , timp în care a tot exerrsat si mersul biped. Nu il grabim, il lasam in ritmul lui si ne bucuram pe indelete de fiecare etapa, de fiecare noua cucerire si evolutie. Mult mai pe indelete decat am reusit sa o facem la primul copil, desi am fost de la inceput niste parinti relaxati si pozitivi.

Omulețul nostru are un an și ne bucurăm în fiecare zi de zâmbetul lui, de mânuțele lui întinse către noi, de bogăția pe care ne-o aduce în viață.

La multi ani, Horia!

Prima iesire la un loc de joaca a avut loc impreuna cu cateva din  mamicile din grupul BabyWearing  Braila carora le multumesc ca exista si alaturi de care simt ca aceasta perioada a bebelusiei o vom parcurge cu multa veselie si joaca.