Toamna nostalgiilor mele

A venit, a venit toamna

Acoperă-mi inima cu ceva …

Cu ce să mi-o mai acoperi că e acoperită cu nostalgiile mele, cu tumultul emoțiilor mele.

E așa de ciudată scurgerea asta a vremii că uneori mă simt copleșită.

Parcă mai ieri aveam un bebeluș mic în brațe și nu știam ce să fac cu el. Parcă mai ieri mergeam prima dată la grădiniță cu el și lacrimile lui puține erau înzecite în ochii și gândurile mele. Iar acum e ditamai școlarul de clasa a IV-a. Dar pentru mine e tot puiul acela mic pe care simt nevoia să-l protejez. Iar el încă simte nevoia să vină să se cuibărească lângă mine, să mă țină de mână pe stradă și să stăm la povești minute bune. Chiar dacă atunci când frustrările și nervii lui îl fac să-mi arunce cuvinte grele (ba chiar și să vrea să îmi pună ciorba în cap), tot la mine caută alinare. Iar inima mea e copleșită de dragostea pentru el.

Parcă mai ieri devenisem mamă de doi și eram cu încă un prunc în brațe. Un prunc bun, liniștit, pe care eram deja pregătită să-l îngrijesc. Dar nici prin cap nu-mi trecea atunci, în primele zile sau luni, la câte provocări mă va supune pruncul ăsta adorabil.

Ultimul an a fost teribil de provocator cu un copil energic și mereu pus în mișcare, un copil pe care nu mai știam cum să-l gestionez și pe care abia așteptam să îl duc la grădiniță.

Ultimele săptămâni de vacanță au fost epuizante nu doar pentru că cei doi m-au solicitat la maxim ci și pentru că probleme de sănătate au venit să apese și mai tare butoane interioare și neliniști de mamă.

Număram zilele până începe școala și grădinița.

Iată că au venit și ele. Azi e a doua zi de grădiniță. Fără lacrimi sau țipete. Horia a intrat în clasă, s-a dus la copii, n-are nici o problemă. Vreau să îl las și la somn acolo.

Dar eu nu sunt la fel de relaxată. Nu știu de ce. Poate pentru că am prea mult timp de gândit. Poate pentru că așa sunt mamele: cu multe griji la pachet. Parcă nu îmi găsesc locul și liniștea. Nici să strâng jucăriile împrăștiate aseară nu îmi vine. Acum mi-e drag să le privesc.

Și totuși copiii cresc și își iau zborul. Cum a zis soțul meu aseară: acum sunt clasa I, acum a V-a, acum intră la liceu.

Of vreme, unde te grăbești așa?

Horia – 9 luni
Dante – 9 luni
Prima zi de scoala si de gradinita in anul scolar 2018 – 2019

2 thoughts on “Toamna nostalgiilor mele

  • September 11, 2018 at 8:41 am
    Permalink

    Doamne, cum a zburat timpul. Mă mir eu, de la distanşă, apăi voi…
    Să aveţi un an plin de împliniri şi bucurii! Şi cu sănătate multă!

    Reply
    • September 11, 2018 at 8:45 am
      Permalink

      off, daaa, cum zboara timpul!
      nu ma simteaam in stare de nimic azi, a doua zi de auzit ganduri. iar gandurile zumzăie slobode prin cap si mă copleșesc.
      așa că m-am grăbit să le aștern aici, spre neuitare.
      mai ales sănătate să fie că restul le facem noi.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.