Male, female, other

Încă de când era mic obișnuiesc ca seara, înainte de culcare, să stau câteva minute de vorbă cu Dante. Acum, că a crescut, încă păstrăm obiceiul în măsura în care timpul ne mai permite. Sunt acele câteva minute în care, dacă are ceva pe suflet, îmi spune șoptit, parcă ca într-un vis care până a doua zi va fi uitat.

Așa s-a întâmplat de curând într-o seară. M-a luat pe departe, cum face de obicei. Eram deja pregătită. Și numai îl aud:

– Mama, vreau să îți spun ceva.

-Spune! zice gura mea. Bum bum zice inima mea.

-Îmi place de un băiat de la școală.

În câteva secunde inima a pompat mai mult sânge decât de obicei iar neuronii au făcut ședință de urgență cu mobilizare generală, căutat în dicționare și enciclopedii. Și, cu ajutorul lor, răspunsul meu a venit fără ezitare:

-E absolut normal, să știi. Există o vârstă la care ne plac persoanele de același sex (da, chiar am citit într-o carte asta). E ca o îndrăgostire normală, cu sentimente și atracție și toate cele. Și eu aveam o prietenă în școală pe care o plăceam foarte mult și ne țineam de mână și voiam mereu să fim împreună. Și până la urmă să știi că iubirea are multe forme. Eu chiar îmi iubesc prietenele și când ies cu ele în oraș mă îmbrac frumos și sunt emoționată dacă e un eveniment deosebit.

Uff, gata, am scos-o la capăt, zice conștiința mea.

-HA, te-am păcălit mama, zice copilul. Dar mi-am dat seama că nu prea pot să te păcălesc că tu ești prea deșteaptă și reușești să îmi explici orice.

What? Ăsta e umorul copiilor din ziua de azi sau e doar umor de scorpion cu personalitate în devenire?

Dar acum, lăsând gluma lui Dante la o parte, pe care am povestit-o mai mult impulsionată de postarea Mirunei, Homo sau hetero, tu cum iti cresti copilul, mi-am amintit să vă povestesc și ceva ce am descoperit aici în America, atunci când am completat formulare pentru una alta.

La rubrica de completat cu genul persoanei este scris: male, female, other. După ce  m-am hlizit  și m-am întrebat diverse, mi-am dat seama apoi că asta e normalitatea.

Mai tare a fost la rubrica cu numele soției. Mă întreabă soțul a câta vreau să fiu. Sigur că nu am înțeles ce vrea să zică și m-am uitat pe formular. Era exact așa: mai multe rânduri, cu numere, de completat pentru mai multe soții. Pentru că aici trăiesc diverse naționalități, religii, etc și toate sunt luate în calcul.

E doar o constatare, nu fac analiză despre ce și cum, despre ce cred eu sau  ce cred alții. E un fapt care arată că toți oamenii au loc sub soare și sunt luați în considerare, că familia are multe și diverse forme. Că partenerii au denumire specială, spouse, nu soț sau soție. E partener și asta include orice.

Iar copiii admit că normalitatea înseamnă să accepți omul și să nu stai să-l judeci pentru ce face în casa lui și în viața lui.

Iar dacă au umor, reușesc să pună și mamele la diverse teste doar ca să vadă cât de deschise la minte sunt :))).