Aveti incredere in puterea de adaptare a copiilor!

Se vorbește mult în ultima vreme despre schimbările din învățământul nostru. Sunt păreri pro și contra, sunt pasiuni și nostalgii, speranțe de mai bine dar și încrâncenări că sigur o să fie rău.

Eu una nici nu m-am mai uitat să văd despre ce este vorba. Știu ceva despre faptul că nu vor mai fi teze. Jale mare. Cum să dispară celebrele teze? Ce școală e aia fără teze? Păi nu voiați schimbare?

Se vorbește despre o nouă generație de sacrificiu.

Eu refuz să mai vorbesc și să gândesc în termeni de sacrificiu despre copiii noștri.

De ce? Pentru că au demonstrat în ultimii doi ani că sunt capabili să facă față schimbărilor. De fapt nu au demonstrat, că nu aveau nimic de demonstrat nimănui. Pur și simplu ne-au arătat că sunt capabili să se adapteze la tot ce vine.

  Fiecare generație a trecut prin schimbări.

Fiecare generație a avut piatra ei de încercare.

Lumea e într-o continuă schimbare. Poate că în istorie să fie 50 , maxim 70 de ani cu continuitate. Dar adevărul este că fără schimbări nu am merge înainte.

Familiile sunt și ele în schimbare.

Fie că vorbim de părinți, care au de înfruntat propriile schimbări ale vârstelor, statului social, fie că vorbim de structura familiilor, cu despărțiri, recompuneri, strămutări și multe altele.

De ce să ne apucăm să plângem de felul în care copiii vor primi schimbările, înainte să știm exact cum o vor face?

Vorbim și acționăm din fricile noastre, din experiențele noastre, din atașamentele noastre. De aceea ne temem. 

Așa cum am spus de multe ori, una din căi este să ne dăm doi pași în spate și să îi observăm. Să vedem cât de afectați sunt cu adevărat de schimbări. Să îi ascultăm. Să îi susținem. Să îi încurajăm. Să învățăm odată cu ei.

Schimbări, adaptări ale copilului meu

Când copilul mare a intrat la clasa pregătitoare am simțit că nu se potrivește în acea clasă și cu acel dascăl. M-am frământat multe săptămâni până să iau decizia să îl mut. Dar a fost cea mai bună decizie să îl mut la o școală și o clasă care i s-a potrivit.

Când a terminat școala primară am plecat pentru un an în America. A făcut clasa a V-a în sistemul american. Alt sistem, altă limbă, totul necunoscut. Sau așa credeam eu. El s-a simțit de-al lor. Vorbea limba la fel ca ei (Nu a făcut nici o meditație, nici un curs special. Are abilități de învățat limbi străine și a prins singur de peste tot). S-a prins repede care e treaba și a mers înainte.

La câteva luni a venit pandemia. Au trecut imediat în sistem online (pentru americani a fost o trecere foarte rapidă și firească, nu i-a prins nepregătiți).

Copilul meu nu avea telefon, nu știa să trimită un email, nu folosise înainte un calculator decât pentru Minecraft și YouTube.

Dar s-a adaptat imediat, a înțeles ce are de făcut, a învățat să scrie la tastatura, să își facă temele și tot ce era nevoie.

La întoarcerea în țară, pentru că urma să ne mutăm de mai multe ori, a făcut homeschooling.

După mutarea în Sibiu l-am înscris în clasa a VI-a la școala de stat de aici. Nu știa ce sunt acelea teze, nu mai experimentase sistemul cu note, avusese un an de libertate și de făcut doar ce îi plăcea. 

S-a adaptat și aici. A înteles care e treaba cu notele, cu tezele, cu evaluările destul de repede. Nu a avut idei preconcepute, nu l-am amenințat cu ele. L-am lăsat să descopere, să se consulte cu colegii, să înțeleagă el. I-am spus că e un an de acomodare, fără presiune pe el. A fost el singur ambițios, a muncit cât i-au fost puterile, a înțeles unde să dea mai mult și unde să își dozeze energia și a terminat cu medie peste 9. Contează? Sigur că contează pentru moralul lui, pentru competiția cu el însuși.

Acum nu vor mai fi teze. Și gata. Deși tot copilul mi-a spus că e nevoie de un tip de evaluare. Că pentru copii e important ca profesorii să le vadă nivelul de înțelegere, de asimilare a cunoștințelor, să aibă un feedback la ceea ce știu.  

Copilul cel mic nu a avut doi ani la rând aceeași clasă sau aceeași educatoare. A trăit atâtea schimbări în cei 6 ani ai lui că pentru el ăsta este normalul. A învățat să vorbească engleză în câteva luni, anul ăsta a fost la o clasă de grădiniță în limba germană, învață spaniola odată cu mine, se descurcă pe tot ce are ecran și butoane de la o vârstă la care frate-su nu pusese încă mâna pe un telefon. Pentru că s-a născut în epoca google, smartphone, instagram și așa mai departe.

Copiii și ecranele

Sunt atâtea discuții și despre accesul copiilor la ecrane. Că e rău, că e foarte rău, că ai noștri copii nu mai pun mâna pe o carte, că se va alege praful de viitorul lor.

Mă uit la al meu. Cel mare. Și-a făcut o rutină. A înțeles când ceva îi consumă mai mult timp decât e nevoie. A învățat să își gestioneze timpul, să își scoată aplicațiile consumatoare de timp fără nici un beneficiu.

S-a apucat să scrie (o povestire, un roman, el știe ce scrie acolo). A descoperit teatrul și se uită la piese de teatru.

Accesează informații la care eu nici nu știu să ajung. Despre istorie, psihologie, personalități celebre, orice îl interesează. Ascultă muzică de calitate, se documentează despre formații, artiști, își scrie pe caiet versuri, face analogii cu concepte filosofice.

E adevărat, nu prea mai citește. Dar știu că acum, între 12 și 15 sau 16 ani, focusul lor este în primul rând pe abilități sociale, pe descoperirea lumii, pe a-și face prieteni, pe a afla cine sunt ei. Si-a ales singur dintr-o librărie două cărți despre ce îl interesează acum: prietenie și moarte. Două cărțulii de Seneca care să îi răspundă la întrebări. M-am uitat de curând prin ele. Sunt subliniate, marcate, studiate.

Având în vedere toate astea, eu am încredere în copiii ăștia. Am încredere că ei vor ști să trăiască în lumea de mâine așa cum și noi am știut să trăim în lumea de azi pentru care nu ne-a pregătit nimeni. Pentru că nici un profesor de al meu sau părinte nu ar fi știut să îmi spună când eram la școală că vom ajunge să avem joburi de acasă, că vom comunica cu oameni de pe cealaltă parte a Pământului în timp real sau că vom avea televizoare cât peretele de mare.

Aveți încredere în copiii voștri! Ei știu mult mai bine decât am știut noi să își facă auzită vocea, să schimbe, să pună întrebări, să caute răspunsuri.