Saptamana alăptarii sub genericul “Sustinem alaptarea, impreuna!”

Nuna nuna. Asa se aude la noi în casă de aproape jumătate de an când vine ora de culcare. Povestea noastră cu alăptarea durează de un an și opt luni desi începuturile au fost cu mari emoții dar și cu multă determinare. Când, după o săptămână de stat la reanimare și oxigen boțul de om, care nu cunoștea decât textura plasticului de seringă sau biberon, și-a lipit gurița flămândă de sânul meu am știut că vom reuși împreună.

La un an și opt luni nuna nuna se aude mai rar. De multe ori se aude doar în joacă, însoțit de râsete ghidușe. Năzdrăvanul de Horia  este deja independent, adoarme singur, dar alinarea tot la sânul meu și-o găsește.

Nu mi-am propus o anume perioadă de a-l alăpta, nu mi-am făcut planuri. Am continuat lună după lună, am strâns din dinți atunci când mi-a fost greu, am apelat la susținerea familiei când am avut îndoieli și astfel am ajuns aici, pe drumul spre înțărcarea blândă.

Citesc statisticile și mă gândesc cu tristețe la câți copii sunt privați de acest lucru simplu și firesc: de a fi hrăniți natural, la sânul mamei.  România se află în coada clasamentului privind alăptarea exclusiv la sân în primele 6 luni de viață, cu un procent sub 20%, urmâtoarea situată având 53%. O simplă căutare pe internet vă poate da o multime de detalii privind situatia din țara noastră. 

O mare importanță în reușita alăptării o are informarea. De aceea s-a ajuns ca mamele care au o pregătire, studii superioare chiar, să fie cele care alăptează preponderent, deși din punct de vedere social și al stării materiale eu gândeam că ar fi invers. La acest fapt contribuie ”din plin” sistemul medical, multimea medicilor de familie care indrumă cu prea mare ușurință mamele către ”supliment” dar și credințele din popor și sfaturile rudelor care își dau cu părerea, dezorientând și mai rău proaspăta mamă.

E de la sine înțeles că în primele luni copilul plânge. Imediat se arată binevoitorii care încep: nu se satură, nu ai laptele bun, nu îi mai da să sugă așa des că îl doare burta, că se învață.  Ce poate face o mamă, și asa bulversată de noul membru al familiei pentru care nu a primit și instructiuni de folosire? Ascultă la fiecare în parte și nu are puterea de a le ține piept. Ba mai primește și cadouri de la rude cate un biberon, o suzetă, frumos colorate. Neinformată, nedormită, dornică să facă ”cum este mai bine” femeia se panichează, se învinovățește și în final renunță la a mai alăpta. 

Informarea temeinică înainte de naștere și după naștere ajută enorm pentru a veni cu contraargumente sau pur și simplu pentru a te motiva și a-ți spune că e cel mai bine așa cum faci tu.  Am trecut prin toate stările astea și doar datorită informării și determinării proprii am reușit.

In fiecare an saptamana 1 – 7 august se numeste Saptamana alaptarii. In acest an genericul este : Sustinem alăptarea, împreună! Evenimentul este marcat in 175 de țări  pentru a încuraja alăptarea şi, prin aceasta, a îmbunătăţi starea de sănătate a copiilor din întreaga lume.

O multime de evenimente vor avea loc si în țara noastră despre care gasiți detalii la Miruna Ioani. Tot la inițiativa acesteia a apărut și petiția pentru susținerea alăptării în public. Deși pare absurd au fost mame care au întâmpinat probleme în a-și hrăni copiii în locuri publice, fiind nevoite să se ascundă sau chiar fiind alungate vehement de catre diverse persoane. 

Nu am întâmpinat niciodată probleme în acest sens dar se pare că există încă prejudecăți în rândul oamenilor. Poate e un cerc vicios, pentru că am auzit și idei de genul: stă cu copilul la țâță ca amărâtele alea din junglă. E un gol de informare, un preaplin de prejudecată că doar cei săraci alăptează (mai ales oriunde), desi, după cum am spus mai sus, statisticile arată exact contariul.

Alăparea e un drept al mamei si al copilului, e un firesc cu care ne-a înzestrat natura, e cel mai comod și sănătos mod de a oferi hrană, afecțiune, iubire. 

Update: legea alaptarii in public a fost adoptata in 2021. Yupii!